Datoria se considera a fi comuna numai in cazurile limitativ prevazute de art. 32 din Codul familiei, respectiv: "cheltuieli facute cu administrarea oricaruia dintre bunurile comune, obligatii contractate de soti impreuna, obligatii contractate de fiecare dintre soti pentru implinirea nevoilor obisnuite ale casniciei, repararea prejudiciului cauzat prin insusirea de catre unul dintre soti a unor bunuri proprietate publica, daca prin aceasta au sporit bunurile comune ale sotilor".
In masura in care bunurile proprii ale debitorului sunt neindestulatoare, banca este indreptatita sa solicite, pe cale judecatoreasca, partajarea bunurilor comune. Partajul consta in stabilirea cotei parti ce se cuvine fiecarui fost sot si, in functie de aceasta, repartizarea bunurilor in materialitatea lor.
Dupa partaj, banca poate sa continue urmarirea asupra patrimoniului debitorului. Pana la impartirea bunurilor comune, legea nu opreste solicitarea de catre banca creditoare a indisponibilizarii unor bunuri comune prin luarea de masuri asiguratorii (sechestrul asigurator, poprirea asiguratorie). In practica pot exista dificultati legate de identificarea naturii juridice a bunurilor (proprii sau comune) si de aceea pot aparea contestatii din partea fostului sot, nedebitor, prin care sa arate ca bunul urmarit este comun.