Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Creditele vechi de la CEC vor avea marje de dobanda la lei cu 1% mai mici

Autor: Ramona Iluca |

Publicat in: Credite nevoi personale

 

CEC Bank a aliniat contractele de credit in derulare la noile reglementari, calculand marjele de dobanda in functie de valorile indicilor monetari din 1 aprilie. La recomandarea ANPC, banca a refacut marjele folosind valoarea din 21 iunie a indicilor. Schimbarea comprima la creditele in lei marjele de dobanda cu peste 1 punct procentual.
 
Ordonanta de urgenta privind creditele pentru consumatori (OUG 50/2010) obliga toate bancile sa lege ratele dobanzilor variabile la credite de un indice monetar (Robor, Euribor sau Libor) sau de dobanda de referinta a BNR. La acest indice, bancile vor putea adauga o marja, care va ramane fixa pe toata perioada de creditare.

Pe 28 iunie, la o saptamana dupa intrarea in vigoare a ordonantei, CEC Bank a anuntat alinierea contractelor de credit la noile reglementari. Astfel, ratele dobanzilor care pana acum se calculau in functie de dobanda de referinta a bancii si o marja fixa, urmau a fi legate de indicii monetari.

Noile marje s-au calculat ca diferenta intre dobanda de la acel moment si valoarea de la 1 aprilie a indicelui. Avand in vedere ca, la 1 aprilie, indicii Robor si Euribor se aflau la valori apropiate de minimele istorice, au rezultat niveluri ridicate ale marjelor de dobanda.



Banca va recalcula marjele in urma clarificarii aduse de ANPC

Pe 28 iulie, Asociatia Romana a Bancilor (ARB) a transmis catre ANPC o scrisoare prin care solicita lamuriri asupra modului in care trebuie calculate marjele pentru clientii cu credite in derulare.

In raspunsul catre ARB, ANPC arata faptul ca accepta ca marjele de dobanda pentru creditele in derulare, pentru care dobanda se calcula in functie de o dobanda de referinta a bancii, sa fie compuse din marja fixa existenta in contractul initial, valabila la data semnarii contractului, si diferenta dintre valoarea dobanzii de referinta si valoarea indicelui de referinta, valabile la 21 iunie 2010.

In urma clarificarii aduse de ANPC, CEC Bank a decis recalcularea marjelor. De aceasta data, acestea se vor calcula in functie de valoarea de la 21 iunie a indicilor monetari.

Marjele la lei vor scadea cu peste 1 punct procentual

Recalcularea va aduce scaderi ale marjelor de dobanda mai ales pentru creditele in lei, intrucat indicele Robor a crescut cu peste 1 punct procentual in iunie fata de aprilie.

De exemplu, pentru un client care avea o dobanda pentru un credit in lei de 12,73% inainte de intrarea in vigoare a ordonantei de urgenta, banca a calculat o marja de 7,05 puncte procentuale, deoarece Robor 3M era de 5,68% la 1 aprilie 2010.

In urma recalcularii, pentru aceeasi dobanda, valoarea marjei ar trebui sa ajunga la aproximativ 5,9 puncte procentuale. Astfel clientii vor beneficia de o reducere de peste 1 punct procentual a marjei de dobanda.

La euro, clientii inregistreaza castiguri mai modeste pentru ca diferenta dintre valorile indicelui Euribor 3M inregistrate la cele doua momente este nesemnificativa. Euribor a crescut cu mai putin de 0,1 puncte procentuale in perioada 1 aprilie 2010-21 iunie 2010. Recalcularea marjelor in cazul creditelor in euro nu va aduce modificari importante ale acestora.

Alte articole din Credite nevoi personale

Credite nevoi personale

Ce oferte au bancile de Black Friday?

Si bancile intra in febra de Black Friday. Credite de consum sau ipotecare, carduri de credit, dar si alte produse si servicii se pot achizitiona, in aceasta perioada, in conditii mai favorabile decat cele standard. Atentie, insa, la conditiile de derulare a campaniilor. Citeste mai mult

Banci amendate pentru publicitate inselatoare. Care sunt abaterile?

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a amendat 15 banci pentru publicitate inselatoare. Amenzile insumeaza peste 500.000 de lei. In plus, institutiile amendate sunt obligate sa restituie clientilor sumele incasate ilegal, sa corecteze contractele incheiate si sa suspende campaniile publicitare pentru a intra in legalitate. Citeste mai mult

Opinii recente

de Alina Avram

"Complet nemultumita! Customer service aproape inexistent, orientarea catre client este o gluma buna, transparenta, flexibilitate, ascultare proactiva un vis frumos! Dupa un an ..."

Facebook