Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Adevaruri si dezinformari in problema creditelor in franci elvetieni

Autor: Alin Iacob |

Publicat in: Credite imobiliare

 

De la explozia francului elvetian de la mijlocul lunii ianuarie, in spatiul public au aparut tot felul de informatii, teorii si interpretari in legatura cu problema creditelor in franci. Consider ca este utila o trecere in revista a acestora, pentru a intelege mai bine situatia de fapt si pentru a putea delimita adevarurile de dezinformari.

Inainte de orice, sunt dator cu o clarificare. Nu fac aceasta analiza de pe o pozitie partizana, si nici nu-mi propun sa sanctific sau sa demonizez pe cineva. Incerc doar sa-mi folosesc experienta dobandita atat in sfera serviciilor financiare, in Romania si in strainatate, cat si prin interactiunea directa cu cazurile reale ale miilor de romani cu care am discutat de-a lungul anilor.

1. Debitorii in franci elvetieni au fost lacomi si/sau prosti


Aceasta idee a fost lansata inca de la inceputul “crizei francului” de bancheri si preluata apoi de o serie de alti lideri de opinie, bloggeri, realizatori TV, etc. Se afirma ca oamenii au ales sa se finanteze in CHF pentru ca si-au facut calcule sofisticate (culmea, tocmai cei acuzati tot de lansatorii acestor teorii ca nu dispun de un grad adecvat de educatie financiara) in urma carora au ajuns la concluzia ca pot profita de nivelul redus al dobanzilor in CHF.

In realitate, lucrurile au stat cu totul altfel. Bancherii sunt cei care le-au recomandat romanilor sa se imprumute in CHF, fapt afirmat de toti cei cu care am discutat. Personalul bancii, dar si pliantele publicitare disponibile la acea vreme, puneau accent in mod deosebit pe doua elemente – la franc sunt cele mai mici dobanzi si francul este una dintre cele mai stabile monede din lume. Nu se sufla nicio vorba despre riscul valutar, despre posibilitatea de a plati oricand rate duble sau triple, din cauza aprecierii francului.



Unii bancheri, intamplator sau nu, promotorii creditelor in CHF din anii de dinainte de criza, sustin ca oamenii s-ar fi putut multumi cu achizitii mai modeste – bunaoara cu un apartament de 2 camere sau cu o garsoniera in loc de un apartament cu 3 sau 4 camere. Ce ignora cu buna stiinta acestia este ca, la preturile din acel moment (imi amintesc ca o garsoniera intr-o zona medie a Bucurestiului ajunsese sa se vanda in toamna lui 2008 cu 80.000 EUR), veniturile majoritatii romanilor i-ar fi calificat cel mult la un credit in lei pentru achizitia unui cotet pentru animale.

Tot ei ignora responsabilitatea uriasa care le revine pentru nivelul incredibil la care ajunsesera preturile pe piata imobiliara la acel moment. Fara finantarea iresponsabila a mii de romani care, in mod normal, nu ar fi trebuit sa primeasca acces la credite, preturile nu ar fi urcat atat de ametitor intr-un interval de timp atat de scurt. Asta pentru ca, asa cum am scris intr-un articol publicat recent, responsabilitatea pentru acordarea creditului o poarta in primul rand bancile. Ele au avut banii, ele au impus evaluatorii imobilelor cumparate, ele au facut analiza bonitatii solicitantilor de credite, ele au oferit si au recomandat cu caldura creditele in CHF.

Cat priveste prostia, in acelasi articol am spus ca vorba populara spune ca “prost nu-i cine cere, prost e cine da!”. Dincolo de acest adevar, poate ca oamenii pot fi acuzati si de o anumita doza de naivitate. Au facut greseala care s-a dovedit fatala de a-i crede pe cuvant pe functionarii bancari. Sigur, au facut aceasta greseala pe fondul increderii de care se bucurau bancile la acea vreme – grad de incredere similar cu Biserica si Armata. Si pe baza faptului ca, pana la urma, este normal sa te increzi in sfatul unui profesionist. Puneti-va in situatia unui om care sufera de o afectiune si merge la doctor. Medicul ii face analizele, il consulta si ii prescrie un tratament. Ce-ar trebui atunci sa faca pacientul? Sa nu-l creada pe doctor, sa ii puna la indoiala cunostintele si pregatirea, sa caute pe internet si sa verifice caracteristicile fiecarui medicament prescris?

2. Imprumutul trebuie facut in moneda in care iti castigi veniturile


Afirmatia este fara indoiala adevarata, dar nu este si completa. Trebuie sa faci acest lucru atunci cand conditiile de finantare sunt similare sau macar apropiate fata de conditiile de finantare in alta valuta. Insa atunci cand, asa cum a fost cazul inainte de criza, creditele in lei aveau costuri de 2-3 ori mai ridicate decat cele in valuta, nu era deloc o decizie inspirata sa te imprumuti in lei, asta daca prin absurd te-ai fi calificat la un asemenea imprumut.

Parea extrem de logic atunci sa te imprumuti in valuta si, eventual, atunci cand dobanzile la lei ar fi scazut, sa faci o conversie valutara. Problema este ca scaderea costurilor la creditele in lei s-a produs foarte tarziu, cu ani buni de zile dupa debutul crizei. Iar atunci conversia creditelor nu s-a mai putut face din mai multe motive. Valoarea garantiilor a scazut dramatic, gradul de indatorare acceptat s-a diminuat si el semnificativ, cursul de schimb a explodat si in felul acesta romanii au fost pusi in imposibilitatea de a-si converti creditele pentru a elimina riscul valutar.

Postacii anonimi si in consecinta extrem de viteji din subsolurile articolelor pe aceasta tema care se lauda cu ratele mari pe care le-au platit la creditele in lei (multe dintre postari par a fi, de altfel, facute la comanda, de catre bancheri deghizati in clienti) ar trebui mai degraba sa se rusineze de decizia luata, decat sa se laude cu ea. Daca procedeaza la fel si in legatura cu alte alegeri pe care le fac – bunaoara cumpara lucruri cu caracteristici similare dar de trei ori mai scumpe decat celelalte, s-ar putea sa aiba in curand mari probleme cu bugetul personal.

3. Nu vreau sa platesc pentru cei care s-au indatorat in CHF

Este un punct de vedere pe care il impartasesc pe deplin, alaturi de marea majoritate a celor care s-au imprumutat in franci elvetieni. Nici eu si nici ei nu dorim ca ceilalti romani, afectati la randul lor de consecintele dramatice ale crizei financiare globale (important de precizat aici ca aceasta criza a fost generata de lacomia bancilor, debitorii neavand nicio vina) sa fie cei care platesc factura creditarii bancare iresponsabile de dinainte de criza.

De aceea, nici eu si nici debitorii in CHF nu sustinem electo-rata, masura care nu face decat, pe bani publici, sa amane problemele debitorilor si nu sa le rezolve. Dimpotriva, calculele arata ca de fapt prin aplicarea acestei masuri, sumele care urmeaza sa fie rambursate in final de debitori cresc, in loc sa se reduca.

Printre cei care sustin aplicarea acestei masuri guvernamentale se afla bancherii, in special cei din bancile care au creditat iresponsabil inainte de criza, pentru ca in felul acesta spera sa scape de presiunea asumarii consecintelor comportamentului lor si sa suporte altii, in locul lor, costurile acestui comportament.

4. Debitorii au refuzat ofertele generoase de conversie/restructurare ale bancherilor

Aici deja nu mai este vorba de un simplu neadevar, se trece cu usurinta granita spre minciuna gogonata.

In primul rand ca sunt extrem de putine cazurile in care bancherii i-au contactat pe clienti din proprie initiativa, cu propuneri de a le veni in ajutor. In majoritatea cazurilor, imprumutatii au fost aceia care s-au adresat bancilor, atunci cand si-au dat seama ca nu mai pot face fata poverii reprezentate de plata ratelor.

In al doilea rand, raspunsurile primite n-au avut nici pe departe darul de a le rezolva problemele. Unii s-au lovit de un zid de indiferenta si de lipsa sau amanarea sine-die a raspunsurilor, altora li s-au cerut garantii suplimentare pe care nu aveau de unde sa le aduca, altora le-au fost crescute dramatic costurile creditelor (cu 3-4 puncte procentuale), ceea ce i-a pus in situatia de a deveni si mai indatorati decat inainte.

Sunt foarte putine cazurile in care bancile au inteles sa isi asume in parte povara datoriilor imposibil de achitat, sa aplice reduceri reale, de natura a le da debitorilor confortul de a putea duce pe mai departe o existenta decenta in paralel cu continuarea achitarii lunare a ratelor sau a unei parti semnificative a acestora.

5. Bancile pierd daca se face conversia creditelor la un alt curs decat cursul zilei


Atat bancile, cat si Banca Nationala a Romaniei se intrec in a calcula impactul devastator pe care l-ar avea conversia creditelor in CHF in moneda nationala. S-au avansat diverse cifre pentru aceste pierderi, din pacate nu s-au facut publice decat cifrele, nu si datele pe baza carora acestea au fost calculate si ipotezele care au fost luate in calcul.

Insa chiar si asa, a devenit foarte clar ca de fapt nu este vorba de pierderi nete, ci mai degraba de venituri nerealizate, de costuri de oportunitate. Am mai spus si cu alte ocazii ca, atata vreme cat la un credit cu scadenta pe 25-30 ani, ratele lunare platite contin, pentru mai mult de 20 ani dobanzi care depasesc cota din imprumut care se returneaza, este clar ca nu putem vorbi de o pierdere in legatura cu aceste credite.

Ca sa fie si mai clar, cineva care a luat un credit de 100.000 CHF pe o perioada de 30 ani, cu o dobanda de 6,5%, ar urma sa plateasca in final bancii 227.000 CHF (suma care include creditul plus dobanda). Pana in al 20-lea an din cei 30, dobanda este mai mare decat principalul in cadrul ratei lunare – plecand de la un nivel de 86%. Din cauza acestui aspect, dupa 7 ani de la acordarea creditului, caz in care se plaseaza cei mai multi romani, desi au achitat nu mai putin de 53.000 CHF catre banca (la curs de schimb din ce in ce mai mare, ceea ce le-a majorat semnificativ costul de plata in lei), soldul datoriei lor nu s-a redus nici macar cu 10.000 CHF (mai datoreaza peste 90.500 CHF).

Evident, conversia presupune anumite costuri pentru banci – de discutat asupra nivelului acestora, avand in vedere operatiunile de acoperire a riscului valutar pe care bancile le-au realizat – dar in niciun caz nu se poate vorbi de pierdere neta.

De pierdere neta se poate insa vorbi, dar bancherii evita sa o faca, in alte situatii care din pacate nu au ocolit bancile comerciale din Romania. Reprezinta pierdere neta toate finantarile acordate inainte de criza pentru complexele imobiliare care nu s-au mai finalizat si unde bancile n-au mai recuperat nimic de pe urma lor. Reprezinta pierdere neta toate creditele de valori uriase acordate diverselor companii intrate rapid in insolventa (uneori, frauduloasa), unde bancile s-au ales cu praful de pe toba. Reprezinta pierdere neta creditele acordate politicienilor si oamenilor de afaceri influenti, care nu s-ar fi calificat pentru acele imprumuturi fara aplicarea unor derogari de la normele de creditare si care acum se dovedesc neperformante.

Reprezinta, in sfarsit, pierderi nete, acele credite externalizate catre niste SRL-uri nereglementate si nesupravegheate de nimeni, la valori ridicole fata de valoarea nominala (s-au externalizat portofolii si la 2% din valoarea nominala a creditelor!). Si, ca sa vezi fatalitate, vorba marelui Caragiale, creditele acelea considerate „moarte” au inviat in mana detinatorilor de call centere prin intermediul carora au hartuit consumatorii, depasind orice limite, gradul mediu de recuperare al sumelor ajungand in unele cazuri si la 40%. Caritas, unde se castiga de 8 ori suma investita, a ramas mic copil, aici se ajunge la factori de multiplicare cu doua cifre!

Daca astazi unele banci sunt in situatie grea si cu rezultate financiare negative, acest lucru se datoreaza in primul rand calitatii slabe a managementului si deciziilor gresite ale acestuia! Si nu poti sa nu te intrebi, in aceste conditii, cum au platit acesti oameni pentru greselile lor, care au dus la compromiterea rezultatelor bancii pe care o conduc (unii dintre ei, de dinainte de criza). Si-or fi redus macar bonusurile si salariile de zeci de mii de euro net lunar? Or fi luat masuri pentru eficientizarea costurilor administrative consistente ale bancilor pe care le conduc?

Un bancher roman a incasat in 2013 venituri de peste 1 milion de euro (stim asta cu precizie din raportarea obligatorie pentru Autoritatea Bancara Europeana), dar cati altii au castigat cu sutele de mii de euro anual, desi bancile lor au mers pe pierdere? Iar Volksbank, care se confrunta din 2010 cu un tsunami al proceselor nu a gasit nimic mai bun de facut decat sa investeasca milioane de euro prin 2012-2013 in rebranding. Si exemplele ar putea continua.

Solutia trebuie gasita rapid, asteptarea nu face decat sa complice lucrurile


Analiza tuturor acestor aspecte nu face decat sa arate ca solutia iesirii din aceasta situatie delicata in care se gasesc, deopotriva, si consumatorii, dar si bancile, reclama decizii urgente si asumari comune de responsabilitate. Impartirea poverii intre banci si debitori este, si in opinia mea, la fel ca si a reputatului finantist Daniel Daianu, solutia care poate rezolva  pe termen lung problema.

Ramane insa de vazut daca bancile comerciale implicate in criza francului, impulsionate si de schimbarea de pozitie a Bancii Nationale a Romaniei, care vorbeste pentru prima data de impartirea poverii intre banci si debitori, vor da dovada de intelepciune si vor veni cu solutii reale si constructive.

In lipsa unei asemenea atitudini, singura solutie ramane cea a unei interventii administrative, care sa transeze definitiv problema. Si s-ar putea ca decizia luata in urma acestei interventii administrative sa nu fie deloc una pe placul bancilor.

Alte articole din Credite imobiliare

Credite imobiliare

Presedintele nu aproba locuintele de sprijin

Presedintele Klaus Iohannis nu este de acord cu posibilitatea ca cei care nu isi mai pot plati ratele la casa sa ramana in locuinta pe post de chiriasi, in urma preluarii acesteia de catre primarie. Astfel, actul normativ care prevede aceasta posibilitate a fost trimis in Parlament spre reexaminare. Citeste mai mult

Indice imobiliar calculat de evaluatori

Asociatia Nationala a Evaluatorilor Autorizati din Romania (ANEVAR) a lansat, recent, un indice al pietei imobiliare, pe baza informatiilor din Baza Imobiliara de Garantii (BIG). Indicele include evaluarile facute de membrii asociatiei, care reprezinta estimari ale valorilor de piata ale proprietatilor pentru garantarea imprumuturilor la banci. Citeste mai mult

Opinii recente

de Radu Balas

"In 2014, Februarie, am decis, impreuna cu sotia, sa ne luam locuinta noastra. Am mers la 3 banci ( Bcr, Cec, Raiffeisen) . ..."

Facebook