Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Bancile pentru locuinte ofera cele mai sigure credite

Autor: Marius Serban |

Publicat in: Credite imobiliare

 

Criza financiara de pe pietele internationale nu afecteaza bancile pentru locuinte deoarece ele functioneaza independent. Din acest motiv, reprezentantii industriei cred ca sistemul de economisire-creditare este cel mai sigur model de finantare a locuintelor si ar trebui extins in cat mai multe tari.
 
Cauza principala a crizei care a pornit din Statele Unite este ca economia nu dispunea de suficiente resurse pentru a finanta creditele ipotecare, considera Herbert Pfeiffer, presedinte al Federatiei Europene a Bancilor pentru Locuinte (FEBL).
 
De aceea, a fost nevoie sa se recurga la importuri de capital din Europa si Asia, pentru ca bancile americane sa continue sa dea credite.
 
Astfel, atunci cand imprumuturile au devenit neperformante, efectele au fost resimtite nu numai pe plan intern, ci si la nivel international.
 
Modelul de finantare a locuintelor de tip economisire-creditare evita insa acest pericol, deoarece functioneaza doar cu economiile atrase pe plan local, spune Pfeiffer.
 

Circuit inchis

 
La un contract de economisire-creditare, clientul este obligat mai intai sa economiseasca si abia apoi primeste credite.
 
In acest sistem, banii celor care economisesc sunt folositi doar pentru a acorda credite pentru locuinte altor clienti. Astfel, resursele de finantare nu depind de pietele financiare, ele fiind furnizate chiar de clienti.
 
« Economisirea-creditarea este un sistem fondat in Europa in anii ‘30, in timpul unei recesiuni puternice. Asadar, a dovedit deja ca poate rezista unor dificultati majore in economie », afirma Pfeiffer.
 
Asociatia bancilor pentr locuinte critica sistemul american de finantare a locuintelor, argumentand ca la fiecare 30 de ani este nevoie de o interventie guvernamentala in Statele Unite.
 
« Ultima criza a locuintelor a avut loc in 1989-1990, cand guvernul american a fost nevoit sa contribuie cu 500-700 miliarde dolari pentru a sprijini acest sector », sustine Andreas Zehnder, director executiv la FEBL.
 

Sistemul este putin cunoscut la noi

 
In Romania, produsele de economisire-creditare exista de aproape 4 ani, dar nu au reusit inca sa atraga prea mult atentia populatiei, care prefera in continuare creditele ipotecare si imobiliare.
 
Trebuie spus ca din punct de vedere al stimulentelor fiscale, sistemul este mult mai avantajos decat in alte tari. De exemplu, Pfeiffer afirma ca, in Slovacia, un client castiga mai putin de 10 euro pe an de la stat.
 
In schimb, prima de la stat ajunge pana la 150 euro la noi. Si cu toate acestea, rata de penetrare a acestor produse este nesemnificativa in Romania, in timp ce in Slovacia este de 27%.
 
Pfeiffer spune unul dintre motivele pentru care sistemul este mult mai popular in Slovacia este faptul ca bancile de locuinte s-au infiintat acolo mult mai devreme, fiind pentru o buna perioda singurele care ofereau populatiei finantari pentru cumpararea de locuinte.
 
In Romania, economisirea-creditarea s-a lansat mai tarziu, astfel ca este nevoie ca bancile sa investeasca mai mult in campanii de informare a populatiei, crede Pfeiffer.
 
El subliniaza, totodata, ca factorii politici ar putea juca un rol important in acest demers. « In cazul in care exista un program national pentru locuinte, ar fi utila includerea produselor de economisire-creditare intr-o astfel de schema, deoarece ele sunt singurele care pot oferi finantare pentru persoanele cu venituri mici », a precizat Pfeiffer.
 

Alte articole din Credite imobiliare

Credite imobiliare

Presedintele nu aproba locuintele de sprijin

Presedintele Klaus Iohannis nu este de acord cu posibilitatea ca cei care nu isi mai pot plati ratele la casa sa ramana in locuinta pe post de chiriasi, in urma preluarii acesteia de catre primarie. Astfel, actul normativ care prevede aceasta posibilitate a fost trimis in Parlament spre reexaminare. Citeste mai mult

Indice imobiliar calculat de evaluatori

Asociatia Nationala a Evaluatorilor Autorizati din Romania (ANEVAR) a lansat, recent, un indice al pietei imobiliare, pe baza informatiilor din Baza Imobiliara de Garantii (BIG). Indicele include evaluarile facute de membrii asociatiei, care reprezinta estimari ale valorilor de piata ale proprietatilor pentru garantarea imprumuturilor la banci. Citeste mai mult

Opinii recente

de IOAN COMANAR

"Am apelat on-line la accesarea unui credit de la Raiffeisen Bank, dupa preaprobarea on-line,am depus toate documentele cerute de functionarul de la ghjiseu. . . apoi ..."

Facebook