Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Prima Casa: Asigurarile de imobil cresc costul creditului cu 0,2% pe an

Autor: Alexandra Popa |

Publicat in: Credite imobiliare

 
Prima Casa: Asigurarile de imobil cresc costul creditului cu 0,2% pe an Prima Casa: Asigurarile de imobil cresc costul creditului cu 0,2% pe an

Asigurarile obligatorii in cadrul programului Prima Casa contribuie cu pana la 0,2 puncte procentuale la costul total al creditului. Unele institutii au reusit sa puna la punct oferte speciale, care reduc acest cost si faciliteaza clientului incheierea si plata politei direct la sediile bancii.
 
Ca si in cazul oricarui credit ce implica o garantie imobiliara, creditele Prima Casa obliga titularii sa suporte si costul asigurarii locuintelor achizitionate.
 
In normele de aplicare ale programului se specifica faptul ca beneficiarul "se obliga sa asigure locuinta achizitionata din finantarea garantata impotriva tuturor riscurilor si desemneaza statul roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, ca beneficiar al politei de asigurare a locuintei, pe toata durata finantarii".
 
"Costul unei prime anuale de asigurare a imobilului este de aproximativ 0,2% din valoarea imobilului" au precizat pentru Conso.ro reprezentantii brokerului CreditZone.
 

Unele banci au negociat tarife preferentiale

 
Bancile dau posibilitatea clientului de a-si alege societatea de asigurare cu care doresc sa colaboreze. Cateva institutii insa au pus la punct si oferte speciale de asigurare de grup, care scad usor costurile. 
 
Banca Transilvania a reusit sa negocieze cu Groupama o mica reducere pentru beneficiarii Prima Casa. Acestia isi pot asigura locuintele achizitionate platind o prima de 0,14% pe an, fata de prima de 0,16% stabilita pentru creditele ipotecare standard.
 
Tot cu Groupama are si BRD incheiata o conventie de asigurare a imobilelor achizitionate prin credit ipotecar. Prima este de 0,135% pe an dar se aplica tuturor clientilor, indiferent daca obtin un credit Prima Casa sau un credit ipotecar standard.
 
"Avem un parteneriat cu societatea Generali, in baza caruia se pot emite direct la sediul bancii politele de asigurare de locuinta, clientul fiind scutit de un drum in plus pentru obtinerea politei. Cotatia este de 0.10% pe an pentru apartamente si 0.12% pentru case" au declarat pentru Conso.ro si reprezentantii Millennium Bank.
 
Si Alpha Bank are o oferta speciala pentru beneficiarii de credite ipotecare, atat Prima Casa cat si standard. Prima de asigurare este de 0,10% pe an, aplicata la valoarea soldului.
 
In situatia in care clientii nu doresc sa beneficieze de ofertele speciale, pot incheia asigurarea la orice alta societate, atata vreme cat aceasta acopera riscurile conform cerintelor bancii si este cesionata corespunzator in favoarea statului.
 

Asigurarea de viata - recomandata, dar nu obligatorie

 
Dintre bancile care participa la programul Prima Casa doar doua banci - Piraeus Bank si GarantiBank - impun si incheierea unei asigurari de viata.
 
La GarantiBank, polita este oferita gratuit, in timp ce la Piraeus Bank, costul este de 125 euro pe an, conform CreditZone.
 
BRD da posibilitatea clientilor de a beneficia de asigurare de viata printr-o polita de grup, fara insa a o impune. Costul acesteia este de 0,029% pe luna la sold.
 
La Bancpost, asigurarea de viata este obligatorie pentru creditele ipotecare standard si costa 0,45% pe an, dar pentru clientii Prima Casa, banca nu solicita acesta polita.
 
Chiar daca nu este obligatorie, incheierea unei asigurari ce acopera riscul de deces, invaliditate, incapacitate de munca este recomandata. Astfel, in cazul in care unul din aceste riscuri se materializeaza, societatea de asigurari achita creditul catre banca.
 
Daca o astfel de polita nu exista, iar ratele nu mai pot fi suportate de mostenitori sau de titularul ramas fara venituri, atunci bancile (sau statul in cazul Prima Casa) isi vor recupera datoria prin executarea silita a imobilului ipotecat.

Alte articole din Credite imobiliare

Credite imobiliare

Bancile sunt reticente sa accepte procedurile SAL

Solutionarea alternativa a litigiilor in domeniul bancar intampina inca probleme majore din cauza refuzului comerciantilor de a participa la procedura. Spre exemplu, la CSALB, din cele 293 de cereri conforme inregistrate, 185 au fost clasate, in general din cauza unor motive invocate de comercianti. Citeste mai mult

O banca a majorat avansul pentru creditul Prima Casa

Programul Prima Casa a fost modificat, la finalul anului trecut, in principal in ceea ce priveste garantia acordata de stat pentru casele mai vechi de 5 ani. Pentru acestea, garantia a fost redusa de la 50% la 40%. Insa, si bancile au inceput sa schimbe conditiile pentru astfel de imprumuturi. Citeste mai mult

Opinii recente

de carmen raducanu

"Am depus si eu dosarul pt aprobare financiara pt un credit imobiliar cu avans 26% in data de 6 februarie lla Agentia Sun ..."

Facebook