Euribor pune presiune pe costul creditelor in euro

Autor: Alexandra Popa,

Pentru clientii cu credite in euro, principala provocare in momentul de fata o reprezinta tendinta de crestere a Euribor. Indicele s-a dublat in numai 1 an, iar previziunile analistilor indica o continuare a tendintei de crestere. Cursul de schimb joaca insa acum un rol favorabil, atenuand impactul asupra ratelor lunare.

Euribor la 3 luni – reperul de baza al dobanzilor la creditele in euro - a intrat pe o panta evidenta de crestere. La inceputul anului trecut, indicele era de 0,65%, pentru ca in prezent ajunga spre 1,20%. Euribor la 6 luni a trecut deja de 1,45%.

O data cu actualizarea ratei dobanzii, toti cei cu credite in euro au suferit o majorare a ratelor lunare, inclusiv in cazul creditelor obtinute prin intermediul programului Prima Casa.
 
Spre exemplu, pentru un credit de 50.000 euro pe 30 ani, cresterea Euribor duce la o majorare a ratei cu 20 euro.

Cursul de schimb a evoluat favorabil

Majorarea Euribor a avut un efect atenuat de aprecierea monedei nationale. Pe masura ce rata lunara a urcat, scaderea cursului euro-leu a facut ca, in final, suma in lei platita lunar sa nu creasca intr-un ritm la fel de accelerat.

In iunie 2010, cand Euribor la 3 luni era 0,70%, un euro cumparat de la casa de schimb la 4,3 lei. In consecinta, pentru o rata lunara de 260 euro, clientii plateau 1.118 lei.

In prezent, chiar daca Euribor a urcat la 1,30%, cursul la casa de schimb a scazut pana aproape de 4,20 lei pentru un euro iar rata majorata de 278 euro se traduce printr-un cost de aproximativ 1.170 lei. Daca euro ar fi ramas cotat la 4,3 lei, atunci clientii trebuiau sa plateasca o rata lunara de peste 1.195 lei pentru exemplul de credit luat in calcul.

Unde va ajunge Euribor?

Previziunile analistilor indica in mod evident o panta ascendenta pentru indicele Euribor in perioada urmatoare.

Analistii ING Bank estimeaza ca indicele ar putea urca pana la 1,85% la finalul lui 2011, urmand sa atinga 2,15% in 2012.

Rapoartele Erste Bank indica un nivel de 1,70% pentru Euribor la 3 luni in decembrie 2011, in timp ce previziunea pentru martie 2012 indica o valoare de 1,90%.

Analistii Raiffeisen Bank sunt usor mai pesimisti. Ei vad un nivel al Euribor de 2,20% la final de 2011 si de 3,20% pentru sfarsitul anului 2012.

Scenarii privind evolutia ratei lunare

Credit Prima Casa 50.000 euro pe 30 ani

Euribor 3 luni (scenarii)

Rata dobanzii (Euribor la 3 luni + 4%)

Rata lunara

0,70%

4,70%

260 euro

1,30%

5,30%

278 euro

2%

6%

300 euro

4%

8%

367 euro


Credit imobiliar 100.000 euro pe 30 ani

Euribor 3 luni (scanarii)

Rata dobanzii (Euribor la 3 luni + 6%)

Rata lunara

0,7 %

6,7%

645 euro

1,3%

7,3%

685 euro

2%

8%

733 euro

4%

10%

877 euro


Pentru a estima impactul cresterii ratei dobanzii in cadrul propriul credit, puteti utiliza calculatorul Conso.ro pentru rata lunara.
Alexandra Popa

AUTOR

Alexandra Popa

Data publicarii:
9 Martie 2011

TRIMITE PRIN

  • Cauti un credit?
  • Vrei sa economisesti?
  • Cauti o asigurare?



Subiecte de interes