Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Agentii de marketing, exclusi din schema transferului la fondurile de pensii

Autor: Alina Branescu |

Publicat in: Pensii

 

Agentii de marketing si brokerii nu vor mai putea intermedia transferurile de la un fond de pensie la altul, incepand cu 1 iulie 2009. Procedura va fi efectuata doar prin administratorul fondului de pensie la care participantul intentioneaza sa se transfere, potrivit unei noi norme adoptate de CSSPP.

Participantii care nu sunt multumiti de performantele fondurile de pensii obligatorii, la care au aderat initial sau au fost repartizati aleatoriu, se pot transfera la un alt fond, numai dupa virarea primei contributii catre fondul de pensii.

Cum se va realiza transferul?

Toate demersurile aferente procesului de transfer catre un alt fond de pensii vor fi incheiate direct cu administratorul noului fond pentru care a optat participantul, conform unei noi norme emise de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

„La elaborarea noului act normativ, specialistii CSSPP au tinut cont de problemele identificate de-a lungul celor patru perioade de transfer in sistemul Pilon II si de practica intalnita la transferul participantilor in tarile din Europa de Est, care au implementat cu succes sistemul de pensii private, inaintea Romaniei”, precizeaza CSSPP.

O noutate a acestei norme consta in faptul ca CSSPP interzice in mod explicit implicarea brokerilor sau a altor agenti de marketing in aceste operatiuni.

Astfel, primul pas pe care trebuie sa-l faca un participant este sa se adreseze administratorului la care doreste sa cotizeze de acum inainte, pentru a semna un act individual de aderare.

Odata ce aderarea a fost incheiata, clientul trebuie sa trimita o notificare catre administratorul fondului la care a cotizat pana in prezent, la care ataseaza o copie a actului individual de aderare si a cartii de indentitate, cu semnatura in original pe aceeasi pagina cu imaginea reprodusa prin copiere.

Penalizari de 5% la transferurile pana in 2 ani

Dupa formalitatile necesare, activul personal al participantului se va transfera la noul fond. In anumite cazuri, insa, aceasta suma va fi diminuata cu penalitatile de transfer.

Administratorul fondului de la care se transfera percepe o penalitate – care poate ajunge la maxim 5% - in cazul in care transferul se realizeaza mai devreme de 2 ani de la momentul aderarii la acel fond de pensii.

Comisioanele bancare generate de lichidarea contului in care s-au virat banii anterior vor fi suportate de catre administratorul fondului de la care se transfera participantul. Transferul disponibilitatilor se face pe data de 15 a fiecarei luni, pe baza valorii activului net raportat pe data de 14.

Odata cu intrarea in vigoare a acestei norme, va fi abrogata Norma nr. 3/ 2008 privind transferul participantilor intre fondurile de pensii administrate privat.

Alte articole din Pensii

Pensii

Suspendarea contributiilor la Pilonul II, prioritate legislativa in 2018

Modificarea suplimentara a Pilonului II de pensii apare, pentru prima data, intr-un document oficial. Un proiect de lege al Comisiei Nationale de Prognoza prevede suspendarea contributiilor pentru sase luni. Oficialii guvernamentali neaga, insa, aceasta intentie si acuza o “eroare materiala”. Cum au reactionat reprezentantii industriei? Citeste mai mult

Noi argumente in sustinerea Pilonului II de pensii

Pilonul II de pensii revine in discutii, “pe surse”, ca si anul trecut, fara a exista o propunere oficiala referitoare la modificarea legislatiei in acest caz. Presedintele APAPR, Radu Craciun, a dezmintit negocierile cu privire la o noua forma a sistemului, care abia a fost modificat la inceputul acestui an, prin diminuarea contributiei la 3,75%. Citeste mai mult

Opinii recente

de Ioan Nemes

"Sunt Ionuc din 2013-2017(inclusiv) am pus cate 4500 lei in fiecare an la bcr(banca pt locuinte) ca sa constat acuma in 21 mai ..."

Facebook