Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Asigurati-va o calatorie fara peripetii

Autor: Valentin Ciobanu |

Publicat in: Asigurari

 

Eforturile planificarii unui sejur in strainatate nu sunt deloc neglijabile. Fie ca plecam pe cont propriu fie ca apelam la o agentie de turism, cautarea unei oferte avantajoase necesita timp pretios. Pentru a minimiza riscurile unui voiaj nereusit, pe langa zbor sau hotel trebuie sa ne gandim si la incheierea unei asigurari de calatorie.

Aproximativ 15 societati de asigurari au in portofoliu produse destinate asistentei persoanelor aflate in dificultate. Oferta numeroasa de polite a condus la creionarea unor tarife reduse.

Chiar daca veti constata diferente intre tarifele percepute de asiguratori, inainte de a opta pentru un produs trebuie sa cititi conditiile contractuale. De cele mai multe ori, o prima de asigurare mai mica poate insemna o limita maxima de despagubire mai redusa.

In plus, tarifele mai mari pot fi explicate in unele cazuri printr-un numar mai mare de beneficii. Astfel, pentru cativa zeci de lei in plus clientul poate beneficia de despagubiri pentru bagajele pierdute sau intarziate si are inclusa si o componenta de asigurare de raspundere civila fata de terti.

Asigurari achizitionate direct de pe site-urile companiilor

Daca ai ajuns deja la aeroport sau la autocar si nu ti-ai achizitionat anterior o asigurare de calatorie este posibil ca achizitionarea acesteia din punctele de trecere a frontierei sa se faca la un tarif mai mare.

In acest sens, solutia optima o reprezinta cumpararea politei utilizand paginile web ale asiguratorilor. Cea mai mare parte a societatilor au pe site-urile proprii calculatoare pentru tarifele politelor de calatorie. Un avantaj suplimentar al acestei metode il reprezinta posibilitatea de a studia in detaliu conditiile contractuale.

In majoritatea cazurilor, asigurarile de calatorie se pot incheia pe o perioada cuprinsa intre minim doua zile si maxim un an. De asemenea, daca nu vorbim despre o reinnoire a politei, la momentul incheierii contractului asiguratul trebuie sa fie in tara. De cele mai multe ori, companiile nu asigura persoane cu varsta de peste 75 de ani, iar pentru cele cu varste de peste 60 de ani tarifele sunt duble sau triple.

Oferte pentru toate buzunarele

Pentru comparabilitatea ofertelor am luat in calcul un sejur de sapte zile, ce va fi efectuat in aceasta vara, varsta solicitantului fiind mai mica de 60 de ani. Astfel, la Astra Asigurari, pentru un voiaj in orice tara cu exceptia Americii de Nord si Israelului, prima de asigurare este de 17 lei. Obligatia societatii este limitata la maxim 25.000 de euro.

Compania suporta cheltuielile legate de tratamentul medical de urgenta, tratamentul ambulatoriu, medicamentele prescrise, tratamentul in conditii de spitalizare pana cand starea medicala a asiguratului permite repatrierea, costurile de transport efectuat de serviciile de urgenta, cheltuieli de repatriere medicala sa a corpului neinsufletit. In plus, sunt acoperite si costurile cu tratamentul dentar in regim de urgenta in limita a 150 de euro.

La Generali Asigurari, tariful aferent politei Turist este de 22 de lei. Limita maxima de despagubire pe teritoriul tarilor din spatiul Schengen este de 50.000 de euro. Contractul prevede asumarea de catre asigurator a cheltuielilor amintite anterior, pentru urgente stomatologice plafonul maxim de despagubire fiind stabilit la 200 de euro.

Prin Allianz Direct, clientii pot achizitiona o asigurare de calatorie incepand de la 19 lei. Limita maxima asigurata este de 10.000 de euro in cazul produsului Voiaj Direct, acoperirea teritoriala excluzand SUA si Canada. Pe langa cheltuielile medicale efectuate in regim de urgenta compania suporta si cheltuielile transportului unui membru al familiei pentru a asista la repatrierea corpului neinsufletit sau costul repatrierii minorului care il insoteste pe asigurat daca acesta este spitalizat mai mult de zece zile. Pentru deces si invaliditate permanenta ca urmare a unui accident, despagubirea se face in limita a 2500 de euro.

In cazul Omniasig, prima de asigurare pentru produsul Medicas – optiunea plan despagubire maxima plafonata la 10.000 de euro - este de aproximativ 19 lei.

Atentie sporita atunci cand incheiati polita. Daca aveti de gand sa practicati sporturi de agrement trebuie sa bifati aceasta optiune, prima de asigurare fiind mai mare. Daca nu ati facut acest lucru iar accidentul a survenit ca urmare a unor activitati precum alpinismul, jet skiing, surfing sau multe altele, asiguratorul nu va plati despagubirile.

In plus, pentru a beneficia de clauzele stipulate, asiguratul trebuie sa anunte imediat ce va fi posibil evenimentul catre centrul de asistenta prevazut in contract.

Alte articole din Asigurari

Asigurari

Falimentul Carpatica Asig, confirmat in instanta

Compania de asigurari Carpatica Asig intra, oficial, in faliment, dupa ce Tribunalul Sibiu a admis cererea Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) de deschidere a procedurii. Decizia nu este, insa, definitiva si poate fi atacata cu apel in 7 zile de la comunicare. Citeste mai mult

Drepturile pe care asiguratii RCA nu si le cunosc

Regulile pe piata RCA s-au schimbat semnificativ in ultimii ani, culminand cu plafonarea tarifelor pentru sase luni. Insa legislatia in domeniu a adus si alte modificari, multe dintre ele in favoarea asiguratilor. Citeste mai mult

Opinii recente

de Iudita Torok

"Dezinformare totala! Amavut un credit de nevoi personale cerut din 2006 . Am ramas in urma cu plata ratei si de atunci tot platesc ..."

Facebook