Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Piata Rasdaq, motiv de conflict intre brokeri si CNVM

Autor: Cristi Dudu |

Publicat in: Investitii

 

Decizia CNVM de a transforma Rasdaq intr-un sistem alternativ de tranzactionare a starnit reactii adverse in piata. Brokerii si BVB si-au exprimat dezacordul, argumentand ca masura luata va scadea increderea investitorilor in piata Rasdaq. Fondurile mutuale s-ar putea chiar debarasa de actiunile listate pe aceasta piata.
 
Pe 23 iulie 2008, CNVM a emis o decizie care prevede transformarea completa a pietei Rasdaq intr-un sistem alternativ de tranzactionare. In legea pietei de capital, nu exista prevederi pentru sistemele alternative de tranzactionare in ceea ce priveste obligatiile emitentilor (rapoarte periodice), obligatiile de raportare ale persoanelor ce detin anumite pozitii in cadrul societatii si nici obligatia de notificare a operatiunilor efectuate de persoanele initiate.
 
Credibilitatea pietei este pusa in pericol
 
Atat BVB cat si Asociatia Brokerilor s-au aratat nemultumite de decizia CNVM. In proiectul propus initial de BVB se solicita impartirea pietei Rasdaq in doua segmente : o piata reglementata (Rasdaq Star) si una alternativa.
 
BVB motiveaza propunerea prin faptul aceasta reorganizare ar valorifica mai bine un segment al pietei care a captat adesea interesul investitorilor. Acest lucru ar duce la cresterea capitalizarii pietei reglementate, a lichiditatii si transparentei.
 
Asociatia Brokerilor sustine acelasi punct de vedere. Brokerii cer “aplicarea aceluiasi principiu pentru reautorizarea Pietei RASDAQ, ca si pentru reautorizarea pietei BVB: emitentii care indeplinesc conditiile legale de tranzactionare pe o piata reglementata trebuie sa fie admisi de drept in categoria RASDAQ-STAR a pietei reglementate, odata cu constituirea acesteia”, se arata intr-un comunicat de presa al asociatiei.
 
Asociatia spune ca decizia CNVM va afecta transparenta emitentilor si obligativitatea raportarilor. Drept urmare, increderea investitorilor la bursa va scadea. 
 
Investitorii, principalii perdanti
 
Presedintele Consiliului de Administratie al KTD Invest, Iulian Panait crede ca in urma deciziei, sunt dezavantajati numai investitorii din cauza lipsei de informatii, in timp ce ”un emitent isi poate exprima oricand dorinta de a fi listat pe o piata reglementata”. De aceeasi parere este si Marcel Marcu, director la KD Capital Management, care spune ca “investitorii nu sunt protejati si sunt afectati de neinformare”.
 
De asemenea, brokerii cred ca organismele de plasament colectiv care sunt actionari la societatile listate pe piata Rasdaq vor incerca sa-si vanda actiunile punand astfel o mare presiune asupra preturilor.
 
In schimb, CNVM sustine ca acuzatiile sunt nefondate. Intr-un comunicat de presa, Comisia precizeaza ca un sistem alternativ de tranzactionare nu poate fi echivalat cu o piata nereglementata.
 
Institutia a precizat ca Directiva europeana MiFID prevede faptul ca “un sistem alternativ de tranzactionare [...] functioneaza dupa reguli proprii (care pot fi chiar similare unei piete reglementate), aprobate de autoritatea pietei de capital si a caror aplicare este supravgheata de aceasta”.
 

Alte articole din Investitii

Investitii

BVB conduce in topul pietelor de capital “exotice”

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) anunta ca, dupa primele sase luni din acest an, ocupa primul loc in randul Pietelor de Frontiera cu randamente care depasesc 40 de procente. Este vorba, insa, de indicele BET Total Return (BET-TR), care include si dividendele distribuite de cele mai tranzactionate companii listate la BVB. Citeste mai mult

Castigurile din fonduri de investitii, incasate sub forma de dividende

Castigurile din investitiile in fonduri deschise pot fi incasate si sub forma de dividende, caz in care impozitul datorat statului este de 5%, fata de 16% in celelalte cazuri. Este vorba, insa, de unitatile de fond “cu distributie”. Fondul Raffeisen Ron Plus, a anuntat o astfel de operatiune pentru detinatorii de unitati din clasa D. Citeste mai mult

Opinii recente

de Monica Surdeanu

"Am cumparat un imobil care are facut un open space. Dupa ce Brd ne-a tinut cu vorba vreo 5 sapt, dosarul ne-a fost ..."

Facebook