top banner

GE Money da vina pe criza cand trebuie sa reduca dobanzile la credite

08 Mai 2009 | Autor: Alexandra Popa

GE Money da vina pe criza cand trebuie sa reduca dobanzile la credite

Desi Euribor s-a redus semnificativ in ultima perioada, GE Money refuza sa scada costurile creditelor ipotecare acordate in trecut, la care dobanda este legata de Euribor. Totul porneste de la o clauza inserata in contract, care permite, in viziunea institutiei de credit, sa nu indexeze dobanda atunci cand evolutia pietei o dezvantajeaza.
In perioada de criza, institutiile de credit vorbesc despre solutii pentru clienti si promit ca vor imparti atat beneficiile cat si costurile. In realitate insa, foarte putini sunt dispusi sa recalculeze dobanda atunci cand rezultatul presupune o reducere de costuri.
In conditiile in care Euribor a scazut puternic in ultima perioada, GE Money nu ajusteaza automat dobanda perceputa clientilor.

Clauza care favorizeaza creditorul
Creditele acordate de GE Money s-au bazat intotdeauna pe cotatiile Euribor sau Libor, la care se adauga o marja fixa. Formula transparenta ar trebui sa dea siguranta clientului ca orice majorare sau reducere se face in concordanta cu evolutia pietei, independent de vointa creditorului.
In cazul GE Money, contractele standard contin urmatoarea prevedere: “la decizia creditorului, rata dobanzii va fi supusa unei reviziuri (modificari) semestriale la datele de 1 ianuarie si 1 iulie a fiecarui an...”.
Cu alte cuvinte, ajustarea costurilor in functie de Euribor sau Libor depinde de  creditor, care la fiecare 6 luni decide daca evolutia acestor indici se va reflecta si in ratele clientilor pentru urmatoarele 6 luni.

Clientii nu au beneficiat de scaderea Euribor

"Am contractat acum 2 ani un credit de nevoi personale cu ipoteca, la GE Money, cu dobanda variabila in functie de Euribor la 6 luni. Atata timp cat Euribor-ul a crescut, dobanda a crescut, conform contractului", ne scrie un client din Bucuresti al institutiei financiare nebancare.
Pentru ca de cand a semnat acest contract de credit Euribor a tot crescut, si odata cu el si rata lunara, clientul se astepta la inceputul anului la o reducere semnificativa, pentru prima oara de la semnarea contractului. Asta deoarece Euribor inregistrase o scadere importanta, de la peste 5% in iulie 2008 la sub 3% in ianuarie 2009. Acest lucru nu s-a intamplat insa.
Clientul a ramas mai mult decat surprins cand ofiterul de la ghiseu i-a spus ca de data aceasta, ca urmare a conditiilor exceptionale din piata, dobanda va ramane la nivelul ridicat de pana atunci.
Dupa o cerere scrisa, raspunsul oficial al GE Money a fost acelasi: "In prezent, conditiile exceptionale ale pietei financiare ne obliga sa adoptam masurile necesare in vederea alinierii la acestea. Astfel, in baza prevederilor contractuale, am luat hotararea de a nu ajusta rata dobanzii conform modificarii indicelui Euribor".

Compania sustine ca este o situatie temporara

Reprezentantii GE Money raspund clientului ca exista intentia revenirii la practicile obisnuite in functie de evolutia pietei.
"Speram sa revenim la practica obisnuita imediat ce condiiile de piata o vor permite. De aceea, speram sa va dam vesti mai bune in cursul anului 2009, desi lucrul acesta depinde mai ales de factori externi si de evolutia pietei", i s-a transmis clientului.
In plus, compania precizeaza pentru Conso.ro ca le-a fost prezentat clientilor in mod transparent modul de ajustare a dobanzii, nu doar prin contract, ci si prin oferta scrisa prezentata cu mult timp semnarii contractului. Pozitia companiei este ca respecta legislatia in vigoare, discutand in prealabil aceste aspecte si cu autoritatile abilitate din domeniu.
Solutia propusa de GE Money pare a nu implica o impartire intre banca si client a pierderilor aduse de situatiile exceptionale ale pietei, ci doar o promisiune ca institutia va reveni la practicile obisnuite in luna iulie in conditiile normalizarii pietei.

Legea se vede cu alti ochi la GE Money

Din punct de vedere legal, faptul ca in contract se mentioneaza ca orice modificare a dobanzii se realizeaza numai "la decizia creditorului", ofera o aparenta acoperire juridica institutiei.
"In cuprinsul contractului de credit se mentioneaza ca la decizia creditorului dobanda va fi supusa unei revizuiri. Mai mult, nici una din clauzele contractelor nu indica in mod efectiv ca institutia de credit – creditorul – este „obligata” sa emita o astfel de decizie (n.r. - de modificare a dobanzii)", precizeaza reprezentantii GE Money.
Totusi, trebuie avut in vedere ca, in cazul creditelor ipotecare exista, pe langa contractele de credit si o legislatie care trebuie respectata. Aceasta prevede ca singura situatie in care dobanda poate ramane nemodificata este aceea in care variatia Euribor sau Libor este mai redusa decat un anumit nivel, inscris in contract.
In contractul clientului, nu se face referire nicaieri la un prag minim de variatie, si nici la alte elemente care sa influenteze modificarea dobanzii.
Insa, reprezentantii GE Money vad legea cu alti ochi: aceasta prevedere este doar "o optiune in Legea 190/1999, dar aplicabilitatea acesteia s-a facut de catre GE Money prin folosirea sintagmei <la decizia creditorului>, element care permitea o flexibilitate in abordarea acestei situatii".

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Credite imobiliare

Credite imobiliare
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Verifici situația de la Biroul de Credit
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Credite imobiliare

Alte Articole

Care sunt cele mai mici dobanzi din piata la credite?

Care sunt cele mai mici dobanzi din piata la credite?

Apropierea sarbatorilor de Paste, cand lumea cheltuie mai mult, si previzibila reducere a dobanzii BNR, ce stimuleaza creditele ipotecare, au reprezentat pretextul pentru a trece in revista starea dobanzilor la toate tipurile de credite.

04 Apr 2024 | Credite imobiliare
Dobânzi mai bune și un proces mai rapid pentru creditele ipotecare ING! Dobândă fixă de la 5,59% în primii 5 ani. Află condițiile!

Dobânzi mai bune și un proces mai rapid pentru creditele ipotecare ING! Dobândă fixă de la 5,59% în primii 5 ani. Află condițiile!

Să-ți cumperi o locuință este fără îndoială un pas important pentru oricine. Vestea bună este că dacă nu dispui de (toată) suma necesară și ai găsit deja locuința visurilor tale, poți aplica la creditul ipotecar ING cu dobândă fixă cuprinsă între 5.59% - 6.59% în primii 5 ani și ulterior variabilă.

12 Mar 2024 | Credite imobiliare
Batalie pe finantarea locuintelor eficiente energetic

Batalie pe finantarea locuintelor eficiente energetic

Marjele practicate de unele banci pentru creditele ipotecare verzi sunt apropiate de cele intalnite in cazul imprumuturilor cu garantie guvernamentala avand insa avantajul unei dobanzi fixe in primii ani sub IRCC.

06 Mar 2024 | Credite imobiliare
Dobanzile creditelor ipotecare bat pasul pe loc pe o piata inundata de lichiditate

Dobanzile creditelor ipotecare bat pasul pe loc pe o piata inundata de lichiditate

In conditiile in care sumele zilnice acumulate in facilitatea de depozit la BNR bat record dupa record, ROBOR la 6 luni a avut nevoie de 10 luni pentru a pierde un procent.

08 Feb 2024 | Credite imobiliare

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul