Intrebare:
Am cumparat un apartament prin programul "prima casa". Intre timp am facut si o casa. Se poate sa transfer ipoteca de pe apartament pe casa? Daca da, care sunt pasii?
Cristian -, Iasi
Prima Casa este un program social, prin care statul sustine achizitia de locuinte pentru persoanele care nu au mai detinut o locuinta pana la momentul contractarii creditului.
In aceste conditii Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM (in numele si in contul statului) se angajeaza catre banca unde este contractat creditul sa acopere pierderea suportata de aceasta in cazul producerii riscului de credit.
In acest context, garantia creditului o reprezinta imobilul finantat. Deoarece o data cu schimbarea garantiei s-ar pierde si garantarea din partea statului, in cazul Prima Casa nu este posibila schimbarea garantiei, in cadrul creditului.
Bineinteles, se poate refinanta creditul printr-un credit imobiliar unde sa se puna ipoteca pe o alta locuinta. In cazul acesta se face radierea ipotecii de pe imobilul achizitionat prin Prima Casa, ramand cel de-al doilea imobil ca si garantie a creditului imobiliar.
Dezavantajul in acest caz consta in faptul ca se pierd costurile foarte avantajoase ale creditul Prima Casa, comparativ cu cele ale unui credit imobiliar standard.
Distribuie articolul
In paralel cu scaderea dobanzilor la depozite pentru deponenti in februarie, bancile au decis sa umble in aceasta luna si la marja creditelor, usurand mai ales ingrijorarile debitorilor de cursa lunga.
25 Februarie 2021 | Credite imobiliare
UniCredit Bank propune o solutie de finantare de nisa care tinteste potentialii debitori interesati de locuinte eficiente energetic si care sunt dispusi sa plateasca mai mult pentru acestea.
2 Noiembrie 2020 | Credite imobiliare
Bancile au inceput deja sa acorde primele credite prin programul Noua Casa. Conso iti prezinta 5 aspecte importante de catre ar trebui tinut cont inainte de obtinerea unui imprumut.
14 Octombrie 2020 | Credite imobiliare
CEC Bank, BCR, ING Bank, Raiffeisen Bank si Banca Transilvania au anuntat deja ca au lansat ofertele de creditare pentru programul Noua Casa, la dobanzi ce pornesc de la 4,31%.
14 Septembrie 2020 | Credite imobiliare