Ce ar insemna suspendarea contributiilor la Pilonul II de pensii?


Suspendarea contributiilor la Pilonul II de pensii, pentru doar 6 luni, ar insemna 3,6 miliarde de lei mai putin in conturile celor 7 milioane de participanti, fara sa se ia in calcul si efectul de multiplicare. Pana in prezent, un participant cu salariul mediu care a intrat in sistem in 2008 are in cont 11.000 de lei.


Calculele au fost prezentate de presedintele Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR), Radu Craciun, in cadrul unei conferinte organizata de Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei in contextul noilor discutii referitoare la Pilonul II de pensii.

Acesta a precizat ca, in cazul in care autoritatile vor lua o decizie nefavorabila referitoare la pensiile private, Asociatia va intreprinde toate demersurile necesare pentru a proteja interesele contribuabililor.

"Ce pot sa-i asigur pe cei 7 milioane de participanti la Pilonul II este ca nu vom ramane nepasatori. Deja beneficiem de asistenta juridica a unor profesionisti si luam in considerare orice cai de atac pentru a apara banii celor care participa la Pilonul II. Care sunt caile de atac, e prematur sa vorbim", a subliniat Craciun.

In 2050, un salariat va sustine 1,74 pensionari

Un studiu realizat de KPMG arata ca un salariat din Romania va ajunge ca, in anul 2050, sa sustina 1,74 de pensionari, in conditiile in care la nivelul anului 1990 raportul era de 1 la 0,3 (adica in salariat sustinea 0,3 pensionari).

In aceste conditii, Pilonul II reprezinta o necesitate, avand in verede ca, atat in Europa cat si in restul lumii se urmareste ca pensia sa reprezinte cel putin 70% din ultimul salariu, iar Romania este abia la 52%, in conditiile in care se include si Pilonul II de pesnii cu o contributie de 15 puncte procentuale (la o cotizatie de 3,75% cat este in prezent). La o cotizatie de 6% (la cat ar fi trebuit sa ajunga conform legii), contributia Pilonului II ar fi ajuns la 20%, iar pensia totala la 56% din ultimul salariu.

Pilonul II previne colapsul sistemului public peste 12 ani

Referitor la discutiile potrivit carora viramentele la Pilonul II de pensii adancesc si mai mult deficitul public de pensii, Radu Craciun a declarat ca deficitul la sistemul public este cauzat de politica de majorare a punctului de pensie si de pensiile speciale, nu de Pilonul II.

“Aparitia sistemului multi-pilon a fost pentru a rezolva problema socului pe care pensionarea generatiei de decretei o va crea asupra bugetului de asigurari sociale peste 12 ani. In acel moment, deficitul ar fi imens si ar crea o criza pentru ca el va trebui finantat. In momentul in care generatie de decretei se transforma din platitori de impozite in recipienti de bani, dintr-o data haul care se casca in bugetul de asigurari sociale este imens. Si atunci s-a considerat, cu un consens politic, fara opozitie politica la acel moment (anul 2008 n.,r,), ca este mult mai bine sa ne asumam un mic deficit de-a lungul unei perioade de 15-20 de ani pentru a evita un deficit imens care ar putea sa apara peste o perioada. Deci, filosofia a fost sa ne asumam o amortizare a deficitului imens la acel moment pe care il esalonam pe parcursul a 20 de ani”, a punctat Craciun.

Referitor la negocierile vehiculate in spatiul public cu privire la Pilonul II, presedintele Asociatiei a subliniat ca astfel de negocieri trebuie sa vizeze doar cresterea pensiei, nu reducerea ei.

“Noi nu suntem mandatati de catre participant sa negociem pensii mai mici. Nu putem negocia asa ceva. Cand vom avea negocieri care sa duca la cresterea pensiei vom participa bucurosi”, a subliniat Radu Craciun.

Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei solicita autoritatilor mentinerea actualei structuri bazate pe trei piloni a sistemului de pensii si reglementarea, in cel mai scurt timp, a cresterii nivelului contributiei la Pilonul II la 6%, fata de 3,75% cat este in prezent. Totodata, expertii CDR mentioneaza faptul ca nici Executivul, nici legiuitorii nu au explicat, pana acum, publicului prin ce anume masurile planificate ar fi in beneficiul celor 7 milioane de contributori la sistemul de pensii private si cum au ajuns la concluzia ca aceste masuri sunt cea mai buna dintre solutiile posibile pentru bunastarea viitoare.


Distribuie articolul




ALTE ARTICOLE - Pensii


Suspendarea contributiilor la Pilonul II, prioritate legislativa in 2018

Modificarea suplimentara a Pilonului II de pensii apare, pentru prima data, intr-un document oficial. Un proiect de lege al Comisiei Nationale de Prognoza prevede suspendarea contributiilor pentru sase luni. Oficialii guvernamentali neaga, insa, aceasta intentie si acuza o “eroare materiala”. Cum au reactionat reprezentantii industriei?

21 Mai 2018 | Fonduri de pensii

Noi argumente in sustinerea Pilonului II de pensii

Pilonul II de pensii revine in discutii, “pe surse”, ca si anul trecut, fara a exista o propunere oficiala referitoare la modificarea legislatiei in acest caz. Presedintele APAPR, Radu Craciun, a dezmintit negocierile cu privire la o noua forma a sistemului, care abia a fost modificat la inceputul acestui an, prin diminuarea contributiei la 3,75%.

17 Mai 2018 | Fonduri de pensii

Noi presiuni pe Pilonul II! Ce scenarii se vehiculeaza?

Pilonul II de pensii, din nou in tensiune. Nici dupa ce au redus contributia de la 5,1% la 3,75% din salariul brut, guvernantii nu sunt multumiti si lanseaza noi scenarii defavorabile sistemului. Insa, ca si anul trecut, nu exista o pozitie unitara si, cu atat mai putin, un plan oficial asumat.

24 Aprilie 2018 | Fonduri de pensii

Ce s-a intamplat cu contributiile la Pilonul II la inceputul anului?

Avertismentele specialistilor se confirma: contributiile la Pilonul II de pensii au scazut, in valoare neta, ca urmare a reducerii contributiilor de la 5,1% la 3,75% din salariul brut. La momentul respectiv, autoritatile dadeau asigurari ca valoarea neta a contributiei nu va scadea.

2 Aprilie 2018 | Fonduri de pensii

Mai multe articole

Inapoi sus