Leul se invigoreaza in preajma Sarbatorilor



Sarbatoarea Craciunului vine cu un leu mai apreciat. Cursul BNR a scazut marti la 4,3125 lei pentru un euro, reusind sa corecteze in doar cateva zile pierderea inregistrata in ultimele doua luni.

Pe piata interbancara insa, spre finalul sedintei, moneda nationala s-a reintors catre nivelul de 4,32 lei pentru un euro, in timp ce valutele regionale si-au mentinut o tendinta de apreciere constanta, ajungand sa castige spre 1% in fata monedei europene.

“Bancile locale au parut dispuse sa vanda euro in piata, iar acest lucru ar putea fi principalul factor din spatele aprecierii recente a leului. In timp ce sentimentul pozitiv ar putea continua in urmatoarele zile, si perechea euro-leu ar putea inchide anul la estimarea noastra de 3,45 lei pentru un euro, nu vedem niciun motiv pentru care cursul sa inregistreze miscari semnificative pe termen mediu”, au precizat analistii Raiffeisen Bank.

Pe plan international insa cotatiile s-au intors peste 1,31 dolari pentru un euro, dupa ce in urma cu doar cateva zile euro s-a apropiat de minimul anului fata de dolar.

“Sperantele noastre pentru o stabilizare si chiar o revenire a cotatiilor euro-dolar in urmatorul an se bazeaza pe ideea ca va exista o solutionare, pas cu pas, a crizei datoriilor suverane din zona euro iar Banca Centrala Europeana va interveni”, au adaugat analistii Raiffeisen Bank.
  • Cauti un credit?
  • Vrei sa economisesti?
  • Cauti o asigurare?



Subiecte de interes