Leul bate din nou in retragere in fata francului. Cursul atinge noi maxime



Francul elvetian inregistreaza noi maxime istorice iar cursul oficial a urcat joi la BNR la 3,6941 lei. Analistii nu considera ca vom asista la o revenire in viitorul apropiat.

“Din cauza fluxurilor comerciale si de portofoliu si a lipsei optiunilor (masurilor) la dispozitia Bancii Nationale a Elvetiei, cotatiile euro-franc raman sub presiune. In plus, orice revenire ar putea fi limitata”, au precizat analistii ING Bank.

Intarirea francului s-ar resimti si fata de leu, iar cursul leu-franc ar putea sa cunoasca noi cresteri daca nu vor exista interventii in piata.

Si in fata euro, leul pierde teren, iar cursul a urcat la BNR la 4,2778 lei, dupa ce in ziua anterioara, volatilitatea de pe piata valutara a dus cotatiile pana aproape de 4,3 lei pentru un euro.

Pe piata interbancara, leul se dovedeste mai puternic decat restul valutelor regionale iar cursul reuseste, in jurul pranzului, sa se mentina relativ static, sub pragul de 4,28 lei pentru un euro.
Prin comparatie, restul valutelor regionale se depreciaza cu pana la 0,80% in fata euro.
  • Cauti un credit?
  • Vrei sa economisesti?
  • Cauti o asigurare?



Subiecte de interes