top banner

Prima Casa: pot participa daca am obtinut un imobil in instanta?

16 Iulie 2009 | Autor: Elena Iacob

Conform Criteriilor de eligibilitate, aprobate prin Hotararea Guvernului nr.717/2009, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr.418/18.06.2009, sunt considerate eligibile pentru programul Prima Casa persoanele care “la data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.60/2009 privind unele masuri in vederea implementarii programului "Prima casa", nu detin in proprietate o locuinta, individual sau in comun, impreuna cu sotii lor ori cu alte persoane, indiferent de modul în care a fost dobandita si nici nu au in derulare un credit ipotecar;”.
Astfel, daca hotararea judecatoreasca ce tine loc de contract de vanzare cumparare a fost pronuntata anterior datei intrarii in vigoare a Ordonanþei de urgenþã a Guvernului nr.60/2009 – 4 iunie 2009 – si nu a fost desfiintata, persoana in favoarea careia a fost pronuntata hotararea nu indeplineste conditia citata anterior de eligibilitate pentru programul Prima Casa.
Procedura de inregistrare in cartea funciara are rol de opozabilitate, pentru recunoasterea de catre terti a dreptului de proprietate, iar nu efect constitutiv. Calitatea de proprietar a fost dobandita prin titlul de proprietate, in acest caz prin hotararea judecatoreasca, chiar daca formalitatile de publicitate nu au fost efectuate pana la aceasta data.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Credite imobiliare

Credite imobiliare
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Verifici situația de la Biroul de Credit
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Credite imobiliare

Alte Articole

Care sunt cele mai mici dobanzi din piata la credite?

Care sunt cele mai mici dobanzi din piata la credite?

Apropierea sarbatorilor de Paste, cand lumea cheltuie mai mult, si previzibila reducere a dobanzii BNR, ce stimuleaza creditele ipotecare, au reprezentat pretextul pentru a trece in revista starea dobanzilor la toate tipurile de credite.

04 Apr 2024 | Credite imobiliare
Dobânzi mai bune și un proces mai rapid pentru creditele ipotecare ING! Dobândă fixă de la 5,59% în primii 5 ani. Află condițiile!

Dobânzi mai bune și un proces mai rapid pentru creditele ipotecare ING! Dobândă fixă de la 5,59% în primii 5 ani. Află condițiile!

Să-ți cumperi o locuință este fără îndoială un pas important pentru oricine. Vestea bună este că dacă nu dispui de (toată) suma necesară și ai găsit deja locuința visurilor tale, poți aplica la creditul ipotecar ING cu dobândă fixă cuprinsă între 5.59% - 6.59% în primii 5 ani și ulterior variabilă.

12 Mar 2024 | Credite imobiliare
Batalie pe finantarea locuintelor eficiente energetic

Batalie pe finantarea locuintelor eficiente energetic

Marjele practicate de unele banci pentru creditele ipotecare verzi sunt apropiate de cele intalnite in cazul imprumuturilor cu garantie guvernamentala avand insa avantajul unei dobanzi fixe in primii ani sub IRCC.

06 Mar 2024 | Credite imobiliare
Dobanzile creditelor ipotecare bat pasul pe loc pe o piata inundata de lichiditate

Dobanzile creditelor ipotecare bat pasul pe loc pe o piata inundata de lichiditate

In conditiile in care sumele zilnice acumulate in facilitatea de depozit la BNR bat record dupa record, ROBOR la 6 luni a avut nevoie de 10 luni pentru a pierde un procent.

08 Feb 2024 | Credite imobiliare

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul