Scaderea provizioanelor a urcat profitul Bancii Transilvania in 2011



Banca Transilvania a obtinut in 2011 un profit net de 131,87 milioane lei, mai mare cu 35% fata de cel aferent anului anterior, pe baza scaderii cheltuielilor cu provizioanele.

Cheltuielile nete cu provizioanele au coborat la 531,77 milioane lei in 2011, fiind cu 17% mai mici fata de finalul anului 2010. In aceeasi perioada, veniturile au ramas aproximativ constante, cu usoare cresteri pe partea de venituri din dobanzi si comisioane si o scadere in zona veniturilor din operatiuni financiare.

Cheltuielile operationale au crescut cu 8%, valoarea acestora fiind de 766,74 milioane lei. Raportul cost/venit este de 51,65%.

Activele bilantiere au crescut cu 19% pe parcursul anului trecut, pana la aproximativ 25,75 miliarde lei in timp ce volumul creditelor acordate a ajuns la 15,36 miliarde lei, cu 15% peste nivelul din urma cu un an.  Dintre acestea, 62,95% reprezinta creditele pentru companii, iar 37,05% sunt credite pentru persoane fizice. In ceea ce priveste moneda, majoritatea sunt acordate in lei.

“Rezultatele anuale au fost previzibile, mai ales ca perioada iulie – septembrie 2011 a fost cel mai bun trimestru al bancii, din ultimii 3 ani”, a precizat Horia Ciorcila, presedintele Consiliului de Administratie al bancii.

Rezultatele financiare pe anul 2011 sunt preliminare si calculate in functie de standardele romanesti de contabilitate (RAS).
  • Cauti un credit?
  • Vrei sa economisesti?
  • Cauti o asigurare?



Subiecte de interes