Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Depozitarul Central a ieftinit taxele pentru blocarea si deblocarea actiunilor

Autor: Cristian Dogaru |

Publicat in: Investitii

 

Cine nu vrea sa doarma cu actiunile in sectiunea II, la care toti brokerii au acces, si vrea sa le stie blocate in sectiunea I a Depozitarului de unde intermediarii nu le pot transfera va plati taxe de 30-200 lei diferentiate in functie de valoarea pachetului, fata de taxa unica de 200 lei de pana acum.

Scandalul Harinvest a demonstrat ca exista riscul ca investitorii sa-si piarda actiunile lasate pe mana brokerului daca acesta i le vinde fraudulos.

Cum in aceste cazuri actiunile erau plasate in sectiunea II a Depozitarului Central, la care toti brokerii au acces si pot face la cererea clientului transferuri din respectiva sectiune in conturile de client deschise la intermediar, o masura suplimentara de siguranta este blocarea actiunilor in sectiunea I a Depozitarului Central, o sectiune la care brokerii nu au acces iar actiunile odata blocate nu pot fi vandute decat pe baza unei cereri de deblocare semnate de titular.

Ei bine, pana acum tariful de blocare/deblocare a actiunilor in/din sectiunea I era prohibitiv pentru mare parte din investitorii marunti (200 lei/titlu). Cineva care avea de pilda actiuni de 25.000 lei la 10 companii, ar fi trebui sa plateasca pentru blocarea si deblocarea intregului portofoliu 4.000 lei (200 x 10 x 2), o suma echivalenta cu 16% din valoarea detinerilor sale.

Conducerea Depozitarului Central a luat ieri decizia de a reduce aceste taxe de blocare/deblocare si a le diferentia in functie de valoarea portofoliului.

Astfel, pentru detineri sub 2.500 lei/titlu se va plati 30 lei, pentru cele cuprinse intre 2.500-5.000 lei taxa este de 50 lei, pentru 5.000-10.000 lei investitorul va achita 100 lei, pentru 10.000-100.000 lei taxa este de 125 lei si urca la 150 lei pentru valori cuprinse intre 100.000-500.000 lei, 175 pentru valori cuprinse intre 500.000-1.000.000 lei pentru a ajunge in final la 200 lei/titlu doar in cazul detinerilor ce trec de 1 milion de lei.

Alte articole din Investitii

Investitii

Ce probleme intampina consumatorii europeni de produse financiare?

Comisia Europeana a publicat studiul privind produsele de investitii de retail care confirma dificultatile cu care investitorii individuali se confrunta in momentul in care vor sa cumpere un astfel de produs. Federatia consumatorilor europenei saluta publicarea studiului, insa considera ca este limitat in constatarile sale. Citeste mai mult

Ce masuri se iau pentru protectia investitorilor in produse riscante?

Produsele financiare extrem de riscante tenteaza tot mai agresiv consumatorii insuficient educati financiar. De aceea, autoritatile interne si internationale, dar si principalele retele de socializare si motoare de cautare au anuntat masuri de protectie a consumatorilor si de limitare a publicitatii agresive pentru aceste produse. Citeste mai mult

Opinii recente

de Naziru Florentina Alina

"Am fost sa platesc o factura . Mentionez ca a fost prima data dupa mult timp cand intru intr-o banca din Romania. Am ..."

Facebook