Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Isarescu ii linisteste pe deponentii bancilor cu capital grecesc

Autor: Conso |

Publicat in: Info banci

 

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, indeamna clientii bancilor romanesti cu capital grecesc la intelepciune si ratiune. El ii sfatuieste sa nu actioneze emotional pentru ca astfel pierd si timp si dobanda la depozite si comisionul de retragere anticipata.

"In caz de momente emotionale, mai mult sau mai putin justificate, bancile pot asigura lichiditatea, se aprovizioneaza de la BNR si singurii care pierd sunt deponentii: timp, dobanda si comisioanele de retragere", a explicat Isarescu.
     
Guvernatorul BNR a tinut, din nou, sa precizeze ca nu exista banci grecesti in Romania, ci banci romanesti cu capital grecesc.

Mai mult, potrivit acestuia, bancile respective sunt sigure, bine capitalizate, si supuse reglementarilor BNR, nu deciziilor de la Atena. Dar, in caz de panica, Banca Nationala este pregatita sa intervina cu toate instrumentele pe care le are la indemana, inclusiv ca imprumutator de ultima instanta pentru banci.

Seful BNR a prezentat si o radiografie a bancilor romanesti cu capital grecesc, punand accent pe faptul ca acestea nu sunt dependente de bancile-mama din Grecia, iar liniile de finantare de la acestea reprezinta 27,5% din totalul pasivului, 81% din aceste linii avand scadenta mai mare de un an.

”In cazul nereinnoirii la scadenta care expira in cursul anului curent, bancile din Romania au resurse suplimentare de a obtine lichiditati. Activele din portofoliile acestor banci care sunt eligibile pentru finantare la BNR reprezinta aproape dublu fata de nevoile de lichiditate in ipoteza nereinnoirii in totalitate a liniilor de finantare de la bancile-mama in cursul acestui an", a afirmat Isarescu.

In plus, guvernatorul BNR a sustinut ca actionarii bancilor nu isi pot retrage banii "peste noapte", pe de o parte pentru ca exista un acord foarte clar incheiat de acestia cu Directia de Supraveghere din BNR, dar si pentru ca si-ar putea pierde dreptul de vot in cadrul propriilor banci.

Potrivit datelor BNR din aprilie, bancile cu capital majoritar grecesc au un rol moderat in sectorul bancar romanesc. In functie de active, bancile cu capital austriac detin 36%  din totalul sistemului, cele cu capital francez - 14%, iar cele cu capital majoritar grecesc - 12%, 10% in active sunt detinute de bancile cu capital majoritar românesc. Dupa numarul de banci, institutiile de credit cu capital elen se afla la egalitate cu cele cu capital olandez (4), iar pe primele locuri se situeaza bancile cu capital majoritar austriac (7) si cele cu capital romanesc (6). In plus, in primele cinci banci din sistem nu este nicio banca cu capital grecesc, iar in top 10 sunt doua, cu un nivel de solvabilitate peste media bancilor cu capital grecesc.

Alte articole din Info banci

Info banci

Isarescu: Credibilitatea bancilor s-a erodat in ultimii ani

Credibilitatea bancilor in ochii clientilor s-a erodat in ultimii ani, iar numarul litigiilor in care acestea sunt implicate le afecteaza capitalul, sustine guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu. El sfatuieste bancile sa isi cultive clientii si sa inceapa educatia financiara cu omul de la ghiseu. Citeste mai mult

Romanii prefera interactiunea umana la banca

Consumatorii romani de produse si servicii financiare sunt mai reticenti decat cei din alte tari cand vine vorba de interactiunea complet digitala cu o institutie financiara. Romanii prefera in mare masura interactiunea cu un angajat al bancii si declara ca au mai mare incredere intr-o banca cu sucursale. Citeste mai mult

Opinii recente

de Aristeidis Karamessinis

"Client Premium Banking, am depus o solicitare pentru credit ipotecar vizitand reprezentantul premium banking la agentia Amzei - Bucuresti. Am solicitat pre-aprobarea creditului ..."

Facebook