Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

CSM: CPBR vrea sa influenteze deciziile judecatorilor in detrimentul clientilor

Autor: Conso |

Publicat in: Info banci

 

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) critica dur scrisoarea primita de la Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR) la inceputul lunii iulie cu privire la practica judiciara in litigiile dintre banci si clienti. Institutia sustine ca afirmatiile presedintelui CPBR, Stevan van Groningen, reprezinta o imixtiune in activitatea justitiei.

”In sedinta din data de 23 august 2016, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat ca afirmatiile domnului Steven van Groningen, presedinte al Patronatelor Bancare din Romania si CEO al Raiffeisen Bank, cuprinse in scrisoarea Consiliului Patronatelor Bancare din Romania (CPBR) transmisa CSM, MJ, INM si curtilor de apel sunt de natura sa afecteze imaginea instantelor judecatoresti, aducand atingere independentei si impartialitatii sistemului judiciar in ansamblul sau”, se arata in comunicatul CSM.

Consiliul se refera in mod special la afirmatiile lui Steven van Groningen cu privire la practica neunitara a instantelor judecatoresti in litigiile dintre banci si clientii acestora, avand ca obiect rambursarea creditelor in valuta, in special cele in franci elvetieni (CHF).

”Prin comentariile privind modul in care ar trebui interpretate anumite reglementari interne si europene pentru acordarea si rambursarea creditelor in valuta exprimate in cuprinsul scrisorii, au fost puse la indoiala solutiile pronuntate de instantele judecatoresti in favoarea clientilor bancilor”, se subliniaza in comunicat.

Documentul mentioneaza ca CSM este garantul independentei justitiei si are dreptul si obligatia de a apara judecatorii si procurorii impotriva oricarui act care le-ar putea afecta independenta sau impartialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

CPBR induce ideea ca judecatorii nu aplica in mod corect legea

Mai mult, CSM sustine ca o serie de afirmatii si solicitari cuprins in scrisoare induc ideea ca judecatorii nu sunt impartiali si nu aplica in mod corect reglementarile din domeniul bancar in solutionarea litigiilor dintre consumatori si profesionisti.

Totodata, exprimarea presedintelui CPBR este apreciata de CSM ca fiind ”o critica la adresa solutiilor pronuntate de instante in favoarea clientilor bancilor, de natura sa afecteze in mod direct intreg sistemul judiciar, cu scopul de a interveni in actul de justitie cu consecinta influentarii deciziilor magistratilor in detrimentul clientilor”.

”Inspectorii judiciari au constatat ca afirmatiile mentionate reprezinta o imixtiune in activitatea justitiei si pun sub semnul intrebarii deciziile pronuntate de instante si profesionalismul judecatorilor, constituind totodata o forma de presiune asupra acestora, in contextul in care Inalta Curte de Casatie si Justitie urmeaza sa se pronunte intr-o speta in legatura cu aceste cauze”, se mai arata in comunicatul CSM.

CSM: Afirmatiile lui van Groningen incalca limitele libertatii de exprimare

In plus, plenul Consiliului a apreciat ca afirmatiile lui Steven van Groningen incalca limitele libertatii de exprimare in raport cu activitatea magistratilor, cu consecinta afectarii independentei si impartialitatii sistemului judiciar in ansamblul sau.

Consiliul Patronatelor Bancare din Romnania a transmis, la inceputul lunii iulie, o scrisoare CSM in care reclama practica neunitara in materia litigiilor dintre consumatori si profesionisti (institutii de credit - n.r.) avand ca obiect rambursarea creditelor in valuta.

”Din practica instantelor judecatoresti rezulta ca acestea fac analiza diferita a acelorasi aspecte deduse judecatii. (...) Pentru ca aceste instante se pronunta in contra legii, bancilor li se incalca drepturi legitime si prin aceasta pot inregistra prejudicii majore”, se subliniaza in scrisoarea CPBR.

Alte articole din Info banci

Info banci

Echipa Conso.ro va ureaza Sarbatori Fericite si La Multi Ani!

Pana pe 5 ianuarie, echipa Conso.ro intra in vacanta. Celor care cititi acest mesaj, utilizatorii nostri fideli, va uram Sarbatori Fericite si La Multi Ani si va promitem ca si in 2017 va vom fi alaturi cu cele mai bune si mai actualizate informatii financiare! Citeste mai mult

Cum lucreaza bancile de Craciun si Anul Nou

Unitatile bancare sunt inchise in zilele de 25 si 26 decembrie 2016, respectiv 1 si 2 ianuarie 2017, cu exceptia unor agentii din centrele comerciale. Insa si in zilele mentionate, clientii pot accesa unele servicii, prin intermediul canalelor alternative. Citeste mai mult

Opinii recente

de Alex Barbu

"In data de 27 decembrie 2016 am solicitat la Raiffeisen Bank reducerea limitei de credit la cardul de cumparaturi. Am procedat ..."

Facebook