Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Bancile, pe profit in primul trimestru

Autor: Conso |

Publicat in: Info banci

 

Sistemul bancar din Romania a obtinut, in primul trimestru al acestui an, un profit de 800 de milioane de lei, iar rezultatul ramane pozitiv si in aprilie, a declarat pentru Ziarul Financiar, directorul Directiei Supraveghere din Banca Nationala a Romaniei, Nicolae Cinteza. In acest context, oficialul BNR recomanda bancilor sa reia creditarea.

„Sistemul bancar este stabil, cu o solvabilitate poate prea mare. Rata de solvabilitate a ajuns la 18,6%. Este cazul ca bancile sa inceapa sa-si asume riscuri, altfel se vor decapitaliza. Ar cam fi cazul ca bancile sa dea drumul la creditare.“

Creditarea totala s-a mentinut, in primul trimestru, in teritoriu negativ. Soldul creditelor acordate de banci populatiei si companiilor era, la sfarsitul lunii martie de 210 miliarde de lei (47 de miliarde de euro), in scadere cu peste 3% fata de aceeasi perioada din 2014.

Primele trei banci din sistem - BCR, BRD si Banca Transilvania - au obtinut in primul trimestru profituri nete cu o valoare cumulata de 630 de milioane de lei (140 milioane de euro), de patru ori peste nivelul din aceeasi perioada a anului trecut. Exista insa in continuare banci care inregistreaza pierderi din cauza provizioanelor sau a prabusirii veniturilor.

Bancile au trecut, in 2014, printr-un amplu proces de curatare a bilanturilor de creditele neperformante si au incheiat anul cu pierderi cumulate la nivelul sistemului de 4,4 miliarde de lei.

In ultimii cinci ani, bancile au cumulat pierderi de 1,6 miliarde de euro, potrivit datelor Asociatiei Romane a Bancilor. Aceste pierderi sunt invocate de banci in discutiile cu autoritatile si cu clientii, in special cu cei care au credite in franci elvetieni si solicita bancilor impartirea pierderilor generate de aprecierea puternica a francului in raport cu leul din ultima vreme.

Alte articole din Info banci

Info banci

Bancile sunt inchise pe 30 noiembrie si 1 decembrie

Bancile comerciale nu lucreaza cu publicul in zilele de 30 noiembrie, de Sfantul Andrei, si 1 decembrie, ziua nationala a Romaniei. Acestea functioneaza normal, insa, in data de 2 decembrie, desi Guvernul a stabilit aceasta zi ca fiind libera pentru salariatii din sectorul public. Citeste mai mult

Razvan Voican, o pierdere ireparabila pentru presa financiara

Fostul redactor-sef adjunct al Ziarului Financiar si omul care si-a adus o contributie majora, timp de 14 ani, la succesul celei mai importante publicatii de business din Romania, a fost rapit nedrept dintre noi, la doar 39 de ani. Razvan va ramane insa, pentru totdeauna, in galeria marilor valori ale jurnalismului financiar romanesc. Citeste mai mult

Opinii recente

de Radu Balas

"In 2014, Februarie, am decis, impreuna cu sotia, sa ne luam locuinta noastra. Am mers la 3 banci ( Bcr, Cec, Raiffeisen) . ..."

Facebook