EximBank vrea sa colaboreze cu autoritatile pentru impulsionarea absorbtiei de fonduri europene
EximBank va colabora cu 17 Autoritati de Management pentru a stabili un cadru de actiuni comune in vederea accelerarii atragerii de fonduri europene. Banca ofera si credite de co-finantare.
Cu fiecare din cele 17 institutii, EximBank urmeaza sa incheie parteneriate de colaborare in vederea promovarii informatiilor necesare pentru atragerea de fonduri europene.
De asemenea, EximBank ofera produse de co-finantare, pre-finantare si scrisori de intentie neangajate si garantii societatilor comerciale sau autoritatilor publice care deruleaza proiecte sustinute cu fonduri europene.
In primul trimestru din 2010, ponderea creditelor acordate pentru accesarea fondurilor structurale in totalul portofoliului de credite al bancii a urcat la 45%, fata de 9,45% in aceeasi perioada din 2009.
“Absorbtia fondurilor europene este esentiala pentru relansarea economiei, iar o transparenta mai mare si o comunicare mai activa sunt principalele solutii pentru imbunatatirea atragerii banilor europeni”, a precizat Ionut Costea, presedintele EximBank.
Facebook