top banner

Debitorii in CHF s-au intalnit cu ministrul Finantelor

30 Iulie 2015 | Autor: Conso

Reprezentantii clientilor cu credite in franci elvetieni s-au intalnit joi cu ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, si au propus modificari la proiectul de lege privind conversia creditelor. Printre cele mai importante se numara majorarea discountului la conversie la minim 25% si includerea creditelor cesionate de banci in strainatate.
De asemenea, s-a propus eliminarea plafonului privitor la valoarea creditului pentru care se aplica legea, respectiv 300.000 de lei, si a plafonului de venit al debitorului sub care se aplica legea, de 3.000 de lei.
Presedintele Asociatiei Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare, Alin Iacob, a spus ca in propunerile motivate ce vor fi depuse la MFP de reprezentantii debitorilor se va solicita ca nivelul minim al discountului sa fie de 25%, pentru o impartire a poverii datoriei rezultate din aprecierea francului de la momentul acordarii imprumuturilor.
De asemenea, se solicita includerea in sfera de aplicare a legii a creditelor de nevoi personale cu ipoteca, care sunt excluse in proiectul mentionat.
In privinta creditelor cesionate in strainatate, Alin Iacob a precizat ca cel putin trei banci au apelat la cesionari masive de credite catre vehicule din afara Romaniei. In plus, in lipsa unei astfel de mentiuni, ar exista riscul unui nou val de vanzare a imprumuturilor in afara tarii pana la momentul intrarii in vigoare a legii conversiei.
Guvernul a discutat, in martie, un proiect de lege referitor la conversia creditelor din valuta in lei, potrivit caruia bancile urmau sa acorde un discount de 15% din valoarea in lei dupa conversie, iar statul sa garanteze in proportie de 50% creditul ramas de plata.
Oferta era valabila pentru creditele in valutele care s-au apreciat cu peste 50% fata de leu din momentul acordarii creditului pana in prezent.
Mai mult, proiectul viza doar creditele ipotecare sau imobiliare a caror valoare, dupa conversie si discountul de 15% nu depasesc valoarea de 300.000 de lei. Facilitatea urma sa fie valabila un an, iar beneficiarii programului nu puteau avea venitul net mai mare de 3.000 de lei.
Proiectul, insa, a fost abandonat. Insa ministrul actual al Finantelor le-a cerut reprezentantilor datornicilor in CHF motivarea solicitarilor, urmand ca in cel mai scurt timp proiectul cu modificari sa fie trimis si bancilor, pentru a-si exprima punctul de vedere. Dupa parcurgerea acestor proceduri, se va decide daca actul normativ va merge spre dezbaterea Parlamentului sau va fi promovat ca Ordonanta de Urgenta.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Credite nevoi personale

Credite nevoi personale
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Verifici situația de la Biroul de Credit
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Credite nevoi personale

Alte Articole

Apar primele campanii cu DAE sub 10% pentru creditele de consum

Apar primele campanii cu DAE sub 10% pentru creditele de consum

Noile oferte promotionale lansate de banci coboara dobanda fixa la creditele de nevoi personale pana la 6,25%, nivel foarte apropiat de indicele IRCC din prezent.

14 Mar 2024 | Credite nevoi personale
Ofertele cu dobanzi variabile la creditele personale pot deveni tentante

Ofertele cu dobanzi variabile la creditele personale pot deveni tentante

In conditiile in care BNR se pregateste sa dea startul scaderii dobanzii de politica monetara in 2024, imprumuturile cu dobanzi variabile la creditele de nevoi personale ar putea fi de preferat celor fixe, la valori comparabile.

20 Feb 2024 | Credite nevoi personale
Noua directiva europeana pentru creditele de consum a intrat in vigoare

Noua directiva europeana pentru creditele de consum a intrat in vigoare

Noua directiva europeana a creditelor de consum a intrat in vigoare pe 19 noiembrie. Este doar inceputul unui proces laborios de transpunere si de implementare, la finalul caruia consumatorii vor fi mai bine protejati si vor avea mai multe drepturi.

21 Noi 2023 | Credite nevoi personale
Finantari pentru studenti, cu si fara subventie de stat

Finantari pentru studenti, cu si fara subventie de stat

Pentru al doilea an consecutiv,  CEC Bank acorda  credite in cadrul programelor Student Invest si Family Start cu dobanzi subventionate. BRD si Banca Transilvania au la randul lor credite pentru studenti, dar fara implicarea statului.

17 Noi 2023 | Credite nevoi personale

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul