Fondul de Garantare: Demararea programului Prima Casa depinde de banci



Reprezentantii FNGCIMM au precizat ca textul conventiei ce va fi semnata cu institutiile financiare pentru programului Prima Casa 4 a fost finalizat iar acum demararea creditarii depinde de banci.
   

Precizarile au venit ca replica la declaratiile presedintelui Asociatiei Romane a Bancilor, care a mentionat ca reinceprerea programului Prima Casa intarzie deoarece institutiile de credit inca mai asteapta de la Fond proiectul de conventie bilaterala.

“Conform responsabilitatilor sale, FNGCIMM a elaborat si transmis inca din data de 2 mai 2011, proiectul de protocol-cadru  bancilor partenere spre analiza. Bancile au facut fiecare propriile observatii care au fost discutate, coroborate si preluate de Fond in forma definitiva a Protocolului cadru, transmisa catre Ministerul Finantelor Publice in data de 9 mai 2011”, au clarificat reprezentantii Fondului.

Conform legii insa, textul conventiei trebuie ulterior aprobat printr-un ordin comun al ministrului Finantelor Publice si ministrului Economiei.

In plus, pentru a participa la programul Prima Casa, bancile au obligatia de a-si actualiza normele interne de creditare si de a le supune spre  aprobare Bancii Nationale a Romaniei.

Conform datelor FNGCIMM, pana in prezent 11 banci, reprezentand peste 80% din volumul portofoliului de garantii, si-au exprimat intentia de a participa la continuarea programului.
  • Cauti un credit?
  • Vrei sa economisesti?
  • Cauti o asigurare?



Subiecte de interes