top banner

Bancile instiga viitorii clienti sa se impotriveasca darii in plata

04 Martie 2016 | Autor: Conso

Bancile continua sa atace coarda sensibila a viitorilor potentiali clienti si anunta, rand pe rand, inasprirea conditiilor de creditare din cauza legii privind Darea in plata, desi aceasta nu este in vigoare. BRD-Groupe Societe Generale a decis, cel mai recent, sa majoreze avansul pentru creditele ipotecare in euro la 50%.
Decizia vizeaza doar finantarile acordate pe perioade mai lungi de 25 de ani. Insa, dincolo de efectul psihologic, masura nu va afecta prea multi clienti persoane fizice, avand in vedere ca in ultima perioada creditarea pentru persoane fizice a migrat masiv catre lei, creditele in valuta fiind acordate doar celor care obtin venituri in valuta. Creditele ipotecare se deruleaza aproape exclusiv prin programul Prima Casa, unde avansul este reglementat prin lege, la 5%, iar finantarile se acorda exclusiv in lei. Chiar BNR a anuntat, in contextul discutiilor pe Legea privind darea in plata, ca peste 90% din creditele aflate in derulare sunt acordate prin programul guvernamental.
Pentru imprumuturile in euro cu ipoteca mai mici de 25 de ani, avansul este de 25%, iar pentru lei, indiferent de perioada de acordare.
Alte doua banci au majorat, pana in prezent, avansul pentru creditele ipotecare, iar alta a anuntat ca va lansa creditul ”greu de luat”. Raiffeisen Bank a majorat avansul pentru creditele ipotecare clasice la 35% la lei si la 40% la euro. Conform reglementarilor in vigoare ale Bancii Nationale a Romaniei, avansul minim pentru creditele pentru locuinte in lei este de 15 %, iar pentru euro este de 25%. Pentru alte valute (dolari, franci sau altele), avansul minim impus de BNR este de 40%.
De asemenea, Bancpost a publicat pe site-ul propriu noile conditii de creditare, din care reiese faptul ca percepe un avans de 33% pentru ipotecarele in lei si 43% pentru cele in valuta. In plus, CEC Bank a anuntat ca lucreaza la un produs cu conditii mult inasprite.
Deciziile bancilor de a majora avansul pentru creditele ipotecare dar si anunturile in acest sens au atras, insa, atentia Consiliului Concurentei care suspecteaza, deja, o posibila intelegere intre banci. Presedintele institutiei, Bogdan Chiritoiu, a declarat ca monitorizeaza situatia. Mai mult, el a remarcat faptul ca este pentru prima data cand bancile isi anunta public strategiile, pe care pana acum le tineau cat mai departe de ochii concurentei.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Credite imobiliare

Credite imobiliare
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Verifici situația de la Biroul de Credit
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Credite imobiliare

Alte Articole

Dobânzi mai bune și un proces mai rapid pentru creditele ipotecare ING! Dobândă fixă de la 5,59% în primii 5 ani. Află condițiile!

Dobânzi mai bune și un proces mai rapid pentru creditele ipotecare ING! Dobândă fixă de la 5,59% în primii 5 ani. Află condițiile!

Să-ți cumperi o locuință este fără îndoială un pas important pentru oricine. Vestea bună este că dacă nu dispui de (toată) suma necesară și ai găsit deja locuința visurilor tale, poți aplica la creditul ipotecar ING cu dobândă fixă cuprinsă între 5.59% - 6.59% în primii 5 ani și ulterior variabilă.

12 Mar 2024 | Credite imobiliare
Batalie pe finantarea locuintelor eficiente energetic

Batalie pe finantarea locuintelor eficiente energetic

Marjele practicate de unele banci pentru creditele ipotecare verzi sunt apropiate de cele intalnite in cazul imprumuturilor cu garantie guvernamentala avand insa avantajul unei dobanzi fixe in primii ani sub IRCC.

06 Mar 2024 | Credite imobiliare
Dobanzile creditelor ipotecare bat pasul pe loc pe o piata inundata de lichiditate

Dobanzile creditelor ipotecare bat pasul pe loc pe o piata inundata de lichiditate

In conditiile in care sumele zilnice acumulate in facilitatea de depozit la BNR bat record dupa record, ROBOR la 6 luni a avut nevoie de 10 luni pentru a pierde un procent.

08 Feb 2024 | Credite imobiliare
Protectia debitorilor cu probleme este stipulata intr-o noua OUG

Protectia debitorilor cu probleme este stipulata intr-o noua OUG

Minsterul Economiei a elaborat un proiect de ordonanta de urgenta privind administratorii si cumparatorii de credite, urmarind transpunerea in legislatia interna a Directivei UE 2167/2021, proiect in care se regasesc si masuri concrete pentru protectia debitorilor.

23 Noi 2023 | Credite imobiliare

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul