Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Autoritatile poloneze someaza Raiffeisen in problema francilor elvetieni

Autor: Conso |

Publicat in: Credite imobiliare

 

Raiffeisen Bank International (RBI) a fost somata de Autoritatea de Supraveghere Financiara (KNF) din Polonia sa isi asume raspunderea pentru portofoliul de imprumuturi in franci elvetieni de la subsidiara sa poloneza - Raiffeisen Polbank. Acest avertisment vine in contextul in care banca austriaca a scos la vanzare filiala din Polonia.

”KNF isi mentine opinia ca un investitor care paraseste Polonia trebuie sa-si asume raspunderea pentru portofoliul de imprumuturi in franci elvetieni, astfel incat entitatile care sunt deja prezente pe piata poloneza sa nu poarte povara unor riscuri suplimentare”, a afirmat un purtator de cuvant al institutiei, Lukasz Dajnowicz, citat de Reuters.

Banca austriaca a anuntat ca a ajuns la un acord cu autoritatile de reglementare privind modul in care va fi vanduta subsidiara din Polonia, Raiffeisen Polbank, dupa ce, in ianuarie, al doilea mare creditor din Europa emergenta anunta vanzarea  subsidiarelor din Polonia si Slovenia si reducerea operatiunilor internationale.

In aprilie, directorul general al RBI, Karl Sevelda, anunta ca banca austriaca ar putea garanta unele imprumuturi in franci elvetieni la subsidiara sa din Polonia, pentru a sprijini vanzarea acestei afaceri.

Seful grupului bancar austriac a reafirmat ca in Polonia creditele denominate in franci au fost acordate aproape in intregime unor clienti buni-platnici, astfel incat este putin probabila nerambursarea acestor imprumuturi.

Decizia neasteptata a Bancii Nationale a Elvetiei din 15 ianuarie de a elimina pragul minim al cursului de schimb euro-franc a condus la deprecierea cu 22% a zlotului polonez in raport cu francul, ceea ce a provocat dificultati pentru cele aproximativ 550.000 de familii din Polonia care au credite în franci. Majoritatea imprumuturilor au fost contractate inainte de criza financiara, cand zlotul polonez era relativ puternic in raport cu francul.

Pe lista institutiilor cu portofolii mari de credite in franci elvetieni se numara Getin Noble Bank (actionarul majoritar al Idea Bank- fosta RIB), PKO BP, BPH, BZ WBK, mBank, precum si diviziile din Polonia ale Millennium si Raiffeisen.

Alte articole din Credite imobiliare

Credite imobiliare

Programul de conversie al OTP Bank se va aplica si clientilor Bancii Romanesti

Clientii Bancii Romanesti cu credite in franci elvetieni vor beneficia de programul de conversie a creditelor in CHF oferit de OTP Bank Romania clientilor proprii, in urma tranzactiei prin care OTP preia Banca Romaneasca de la Banca Nationala a Greciei. Tranzactia a fost anuntata oficial, insa valoarea acesteia nu a fost dezvaluita. Citeste mai mult

Viziunea Raiffeisen despre creditele in CHF, diferita de cea prezentata clientilor

O serie de documente interne ale Raiffeisen Bank aparute in presa in ultimele zile, cu privire la strategia de vanzare a creditelor in franci elvetieni (CHF) indica faptul ca banca a luat in calcul, tot timpul, riscul de crestere a costurilor clientilor pe parcursul derularii creditului. Insa aceste informatii nu au fost impartasite si clientilor. Citeste mai mult

Opinii recente

de Viorel Susnea

"Cei mai neseriosi. Dupa ce am aplicat pentru card avantaj, sunt sunat si chemat in Pallas Mall. Acolo dupa ce am semnat un ..."

Facebook