top banner

Vesti bune pentru cei cu rate in euro: cursul a coborat cu inca 2 bani, la 4,15 lei/euro

27 Mai 2010 | Autor: Conso

Cotatia anuntata de BNR in sedinta de joi este de 4,1532 lei pentru un euro, cu aproape 2 bani mai redusa decat cea precedenta, dupa ce cu o saptamana in urma cotatia se indrepta catre maximul pe 2010.
Cu numai cateva zile in urma, cotatiile pe piata interbancara au trecut de 4,2 lei/euro. Deprecierea leului a fost insa mult mai redusa decat cea a valutelor regionale, iar limitarea pierderilor a fost pusa de analisti pe seama interventiilor BNR.
De la inceputul saptamanii insa, leul a reusit sa se plaseze pe un trend de apreciere iar cursul oficial a scazut cu peste 4 bani in numai patru sedinte.
“Moneda nationala s-a apreciat miercuri cu aproximativ 185 de puncte de baza, inchizand ziua la 4,1650 lei/euro. Aceasta miscare a fost in linie cu monedele regionale, activele cu risc ridicat beneficiind de date pozitive din SUA. Performanta buna a burselor asiatice pare favorabila leului si astfel ne asteptam la intarirea monedei locale”, au precizat analistii ING Bank.
Tendinta de apreciere a cuprins joi intreaga regiune. Restul valutelor emergente prezinta insa o apreciere mai pronuntata decat leul, asta in conditiile in care saptamana trecuta au inregistrat si o depreciere semnificativ mai puternica.
In timp ce leul castiga 0,4% in fata euro, zlotul polonez se apreciaza cu 1,3% iar forintul maghiar cu 0,7%. Exceptie de la regula face coroana ceha care a castigat mai putin de 0,1% in fata monedei europene.
Cotatiile valutare pot fi urmarite in timp real pe Conso in sectiunea de Curs valutar.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Asigurări RCA

Asigurări RCA
  • Alegi cea mai bună asigurare
  • Plătești online cu cardul
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Valute

Alte Articole

Dolarul si francul elvețian depasesc euro. Ce urmeaza?

Dolarul si francul elvețian depasesc euro. Ce urmeaza?

Diferentialul de dobanda, vulnerabilitatile energetice si apropierea de conflictul din Ucraina au slabit moneda unica europeana pana la paritatea cu dolarul american.

17 Iul 2022 | Valute
Platforma Schimb Valutar de la Telekom Banking ofera cursuri actualizate in timp real

Platforma Schimb Valutar de la Telekom Banking ofera cursuri actualizate in timp real

Platforma Schimb Valutar de la Telekom Banking ofera cursuri actualizate in timp real, in functie de evolutia pietei internationale, direct pe smartphone, fara limitari sau costuri ascunse.

12 Mai 2021 | Valute
Bula bitcoin se poate sparge prin reglementare

Bula bitcoin se poate sparge prin reglementare

Investitorii pe termen lung in bitcoin au primit vesti proaste din partea autoritatilor europene care ar dori o reglementare la nivel global a criptomonedelor.

15 Ian 2021 | Valute

Fed majoreaza din nou dobanda cheie! Ce se intampla cu dolarul?

Rezerva Federala Americana (Fed) a majorat, in sedinta de miercuri, dobanda de referinta, in intervalul 2%-2,25%. In plus, institutia a anuntat ca isi mentine estimarile privind o noua majorare pana la finele acestui an. Ce influenta va avea aceasta decizie pe piata din Romania?

27 Sep 2018 | Valute

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Convertor valutar

Simulator schimb valutar: conversia unei sume dintr-o valută în alta