Cursul coboara la 4,08 lei/euro



Cursul oficial anuntat de BNR a spart pragul de 4,1 lei pentru un euro si a coborat pana la nivelul de 4,0805. Acesta este cel mai mic nivel din ultimele 13 luni.

Aprecierea semnificativa a leului incepuse inca de la finalul sedintei de vineri, cand cotatiile de inchidere afisau un nivel de 4,1035 lei pentru un euro, cu 3 bani mai putin decat la orele diminetii.

In cursul sedintei de luni, cotatiile au continuat sa inregistreze un trend sustinut de scadere iar in jurul pranzului un euro era tranzactionat pentru 4,075 lei.

“Deoarece trendul de apreciere din ultima perioada s-a dovedit destul de rezistent credem ca este posibil ca aprecierea leului sa continue”, au precizat analistii ING Bank, atragand totusi atentia ca evolutia burselor internationale este defavorabila.

Evolutia pietelor regionale nu este insa uniforma. In timp ce zlotul polonez a castigat peste 1% in fata euro, de doua ori mai mult decat leul, forintul maghiar s-a depreciat.

Cotatiile valutare pot fi urmarite in timp real pe Conso in sectiunea de Curs valutar.
  • Cauti un credit?
  • Vrei sa economisesti?
  • Cauti o asigurare?



Subiecte de interes