top banner

Prima Casa: 1.900 de locuinte cumparate in a doua etapa a programului

27 Mai 2010 | Autor: Conso

Romanii au solicitat 2.227 de credite de la debutul etapei a doua a programului Prima Casa. Pana pe 18 mai au fost efectiv acordate un numar de 1.904 credite, in valoare de 78,9 milioane euro.
Diferenta de 323 de dosare se afla in diferite stadii de analiza sau in completare de documente la banci, potrivit datelor publicate de Guvern.
Pe de alta parte, de la inceputul programului Prima Casa in vara lui 2009, Fondul de Garantare a primit un numar total de 20.809 de dosare al caror valoare se ridica la 865 milioane euro. Dintre acestea au fost aprobate aproape 98,5%, totalul sumelor garantate ridicandu-se la 852 milioane euro.
La nivel national, media garantiilor se situeaza in jurul valorii de 41.600 euro, fiind primite solicitari din toate judetele. Cele mai multe garantii au fost acordate in Bucuresti (31,45%), in Cluj (7,95%) si respectiv in Timis (5,54%).
Dintre locuintele catre care s-au indreptat solicitantii, jumatate reprezinta apartamente cu 2 camere. aproximativ 24% dintre clienti au preferat imobilele cu 3 camere, iar garsonierele au atras 14,6% dintre solictanti. Casele cu teren au cumulat doar 3,44% din cererile facute de solicitanti.
In ceea ce priveste vechimea imobilelor cumparate, 71% dintre acestea au fost construite inainte de 2008, diferenta fiind reprezentata de constructiile finalizate dupa aceasta data.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Credite imobiliare

Credite imobiliare
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Verifici situația de la Biroul de Credit
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Credite imobiliare

Alte Articole

Dobânzi mai bune și un proces mai rapid pentru creditele ipotecare ING! Dobândă fixă de la 5,59% în primii 5 ani. Află condițiile!

Dobânzi mai bune și un proces mai rapid pentru creditele ipotecare ING! Dobândă fixă de la 5,59% în primii 5 ani. Află condițiile!

Să-ți cumperi o locuință este fără îndoială un pas important pentru oricine. Vestea bună este că dacă nu dispui de (toată) suma necesară și ai găsit deja locuința visurilor tale, poți aplica la creditul ipotecar ING cu dobândă fixă cuprinsă între 5.59% - 6.59% în primii 5 ani și ulterior variabilă.

12 Mar 2024 | Credite imobiliare
Batalie pe finantarea locuintelor eficiente energetic

Batalie pe finantarea locuintelor eficiente energetic

Marjele practicate de unele banci pentru creditele ipotecare verzi sunt apropiate de cele intalnite in cazul imprumuturilor cu garantie guvernamentala avand insa avantajul unei dobanzi fixe in primii ani sub IRCC.

06 Mar 2024 | Credite imobiliare
Dobanzile creditelor ipotecare bat pasul pe loc pe o piata inundata de lichiditate

Dobanzile creditelor ipotecare bat pasul pe loc pe o piata inundata de lichiditate

In conditiile in care sumele zilnice acumulate in facilitatea de depozit la BNR bat record dupa record, ROBOR la 6 luni a avut nevoie de 10 luni pentru a pierde un procent.

08 Feb 2024 | Credite imobiliare
Protectia debitorilor cu probleme este stipulata intr-o noua OUG

Protectia debitorilor cu probleme este stipulata intr-o noua OUG

Minsterul Economiei a elaborat un proiect de ordonanta de urgenta privind administratorii si cumparatorii de credite, urmarind transpunerea in legislatia interna a Directivei UE 2167/2021, proiect in care se regasesc si masuri concrete pentru protectia debitorilor.

23 Noi 2023 | Credite imobiliare

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul