Banii de la FMI au urcat rezerva valutara la un maxim istoric


Rezerva valutara a tarii a urcat in februarie la maximul istoric de 29,74 miliarde de euro, ca urmare a incasarii de la FMI a 2,5 miliarde euro aferente transelor trei si patru ale acordului stand-by.

Pe langa cele 2,5 miliarde de lei de la FMI, in conturile detinute la BNR au mai intrat 500 milioane euro din modificarea rezervelor minime in valuta ale institutiilor de credit precum si venituri din administrarea rezervelor in luna februarie.

Conform analistilor ING, la cresterea rezervei ar fi contribuit si cumpararea de euro de catre BNR precum si aprecierea dolarului in fata monedei europene din ultima perioada.

Iesirile din cont au insumat doar 1,3 miliarde euro ca urmare a platilor de rate si dobanzi aferente datoriei publice, platilor din conturile Comisiei Europene si a modificarilor rezervelor minime.

Rezerva valutara a tarii a cunoscut reduceri consecutive in lunile decembrie 2009 si ianuarie 2010, in valoare totala de 600 milioane euro. La finalul lunii ianuarie rezerva valutara scazuse la 28,04 miliarde lei.
  • Cauti un credit?
  • Vrei sa economisesti?
  • Cauti o asigurare?



Subiecte de interes