top banner

Bursa: Tot la gradinita si la 15 ani

25 Noiembrie 2009 | Autor: Ionut Dumitriu

Desi Bursa de Valori de la Bucuresti (BVB) se apropie de majorat, ea continua sa fie foarte departe de statutul unei piete care sa conteze in regiune. BVB e considerata prea mica chiar si pentru titulatura de piata emergenta. Cu toate acestea, bursa reprezinta cea mai buna sansa de profit pentru cei cu o educatie financiara cel putin medie.

Potrivit unui studiu FTSE, in care s-au analizat bursele din Europa dupa lichiditate, Bursa de Valori Bucuresti (BVB) este considerata o piata de frontiera. Acesta este un alt fel de a spune ca bursa noastra inseamna ceva mai mult decat nimic.

Cel mai ingrijorator lucru consta in absenta de la BVB a unor companii importante din economia nationala. Insa cu adevarat dezamagitoare este lipsa unei perspective concrete in privinta sosirii la bursa a unor emitenti importanti cu capital privat, dar mai ales de stat. In afara de Fondul Proprietatea, nu exista sperante ca vom vedea noi listari majore in urmatorii doi-trei ani.

Consecinta acestei stari de fapt este ca bursa nu ofera o alternativa de investitii pentru un numar mare de romani si cu atat mai putin pentru un numar rezonabil de fonduri de investitii straine importante. La polul opus se plaseaza bursa poloneza, care a devenit un model european dupa ce numarul IPO-urilor (ofertele publice initiale in vederea listarii la bursa) a fost de cel putin cateva zeci anual.

Fara companii importante de calitate, nu surprinde ca si nivelul lichiditatii este redus. Dupa caderea preturilor actiunilor in 2008, BVB s-a intors la nivelul din 2005 in ceea ce priveste valoarea tranzactiilor. In prezent, se inregistreaza o valoare medie zilnica a tranzactiilor de 5 milioane euro, in scadere simtitoare fata de 2007, cand lichiditatea medie era in jur de 20 milioane euro.

Ce-i lipseste Bursei de la Bucuresti?

Bursa are cateva puncte slabe ce ii afecteaza profilul de atractivitate si mai ales ii conditioneaza viitorul:

  • BVB este o bursa a companiilor mici si mijlocii, mai putin de 30 societati listate avand o capitalizare mai mare de 50 milioane euro;
  • Structura sectoriala a pietei de capital din Romania este foarte diferita raportata la structura PIB-ului. Sectoare, precum telecomunicatiile sau agricultura, nu sunt reprezentate prin emitenti importanti la cota bursei;
  • Sectorul petrolier are o pondere disproportionat de mare in capitalizarea totala a bursei (peste 40%). Apoi urmeaza sectorul bancar - cu peste 25% din capitalizarea bursei, ceea ce induce o dependenta mai mare decat ar fi de dorit. Desi SIF-urile au o pondere de circa 40% in valoarea tranzactiilor la BVB, capitalizarea lor este mai mica de 10%. Insa si SIF-urile pot fi considerate tot vehicule indirecte de investitii in bancile romanesti. Cele doua companii de utilitati (Transelectrica, Transgaz) si sectorul farmaceutic au o pondere foarte redusa in capitalizarea bursei, mai mica de 7% si respectiv 2%. Ceea ce este prea putin raportat la atractivitatea acestor sectoare pentru investitori, care le apreciaza mai ales pentru capacitatea lor de a se comporta bine in perioadele de recesiune sau de stagnare a economiei;
  • Listarea Fondului Proprietatea ar putea creste semnificativ interesul investitorilor (mai ales straini), si ar duce astfel la o crestere importanta (cu minimum 50%) a lichiditatii bursei. Practic, numai sosirea acestui fond la cota bursei ar echivala cu o dublare a “adancimii” bursei de valori. Cu alte cuvinte valoarea actiunilor ce s-ar putea transfera la BVB s-ar mari de doua ori in acest fel. Din pacate, listarea acestui fond intarzie de cel putin doi ani. Si ca si cum lucrul acesta n-ar fi fost de ajuns, brokerii au ajuns sa creada in prezent ca de fapt statul trage de timp in continuare cu buna stiinta. Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor, sustine ca autoritatile nu au nici un interes sa listeze fondul la bursa, pentru ca atunci titlurile de despagubire emise pentru fostii proprietari ar trebui sa fie convertite in actiuni la valoarea de la bursa a acestora si nu la valoarea nominala, asa cum se intampla in prezent. Cum foarte probabil actiunile se vor tranzactiona sub valoarea nominala de 1 leu, inseamna ca Ministerul Finantelor va fi nevoit sa aloce mai multe titluri la Fondul Proprietatea cu titlu de despagubire. Ceea ce evident nu convine statului, care astfel ar putea ajunge in situatia ca actiunile ce le mai detine la Proprietatea sa nu ii ajunga pentru despagubirea tuturor fostilor proprietari deposedati abuziv de regimul comunist.
  • Si bursa mica poate aduce satistactii


    Daca BVB e o bursa foarte mica, acest lucru nu inseamna ca ea merita dispret sau ignoranta. Bursa poate oferi oportunitati rezonabile de castiguri celor pasionati si cu o situatie financiara adecvata.

    Marea problema este legata de faptul ca din cauza dimensiunii reduse a BVB, de aceste oportunitati nu pot beneficia decat un numar mic de romani. Lunar la bursa sunt mai putini de 10.000 de investitori activi, iar anual mai putin de 100.000 de romani. Lipsa unui numar adecvat de emitenti reprezentativi impiedica alte cateva sute de mii de romani sa investeasca direct la bursa sau indirect, prin intermediul fondurilor mutuale.

    In viziunea analistilor, evolutia societatilor listate la Bursa va depinde foarte mult de sectorul in care activeaza. In acest sens, preferintele lor se orienteaza catre companiile din sectorul utilitatilor, precum si catre cele din sectorul petrolier si bancar. Motivatia consta in faptul ca dupa ajustarea preturilor in perioada septembrie 2008 - ianuarie 2009, actiunile importante de la BVB au inca potentialul de a oferi castiguri de capital rezonabile in urmatorii doi ani. Si aceasta in pofida faptului ca aproape toate titlurile au recuperat in prezent puternic (peste 50%) de la minimele din luna februarie a acestui an.

    Acest articol nu contine recomandari de investitii.

    Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

    Comparații

    Asigurări RCA

    Asigurări RCA
    • Alegi cea mai bună asigurare
    • Plătești online cu cardul
    Compară
    Educație financiară

    Banchereza, pe înțelesul tuturor

    • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
    • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
    • Sfaturi financiare pentru consumatori
    Citește

    Un proiect susținut de

    BCR

    Investitii

    Alte Articole

    Companiile din energie nu mai sunt un Eldorado al dividendelor

    Companiile din energie nu mai sunt un Eldorado al dividendelor

    Cresterea agresiva a cotatiilor din ultimul an si dinamica mai modesta a profiturilor au redus randamentul la dividend pentru actiunile listate sub cel al depozitelor la termen in mai multe cazuri.

    28 Mar 2024 | Investitii
    Cum au pierdut investitorii de la BVB din afacerea Rosia Montana

    Cum au pierdut investitorii de la BVB din afacerea Rosia Montana

    Deznodamantul din procesul intentat statului roman de Gabriel Resources a oferit ocazia unor speculatii pe piata bursiera atat in Canada cat si in Romania.

    12 Mar 2024 | Investitii
    Bulele anului 2024 se pot sparge cu mult zgomot in 2025

    Bulele anului 2024 se pot sparge cu mult zgomot in 2025

    Gradul de supraevaluare al actiunilor de top din SUA, bursa care da tonul pietelor de capital globale, depaseste nivelul premergator spargerii bulei dotcom.

    01 Mar 2024 | Investitii
    Increderea investitorilor in obligatiuni listate mai primeste o lovitura

    Increderea investitorilor in obligatiuni listate mai primeste o lovitura

    Dupa Vivre Deco, Nemo Express, Qualis Properties a venit randul detinatorilor obligatunilor Elefant sa tremure la gandul restituirii principalului.

    06 Feb 2024 | Investitii

    TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

    Calculatoare

    Credit maxim

    Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

    Rate credit

    Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

    Refinanțare credit

    Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul