Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Rezultate sub asteptari pentru Transelectrica

Autor: Alina Branescu |

Publicat in: Investitii

 

Transelectrica a raportat un profit net de 9 milioane lei in primele 6 luni, cu 92% mai mic fata de perioada similara a lui 2008, in conditiile in care profitul operational s-a redus cu 75%, pana la 160 milioane lei. Cu toate acestea, compania  ramane o tinta interesanta pentru investitorii care stiu sa priveasca pe termen mediu si lung.
 
Rezultatele financiare ale Transelectrica in primul semestru din 2009 au fost afectate  intr-o masura mai mare decat se asteptau analistii de scaderea consumului de electricitate. Acesta a scazut cu peste 9%, ceea ce a determinat o cantitate de electricitate mult mai redusa transportata prin reteaua de transport a Transelectrica. 
 
Potrivit rezultatelor la sase luni, cotatiile la bursa ar putea fi afectate pe termen scurt asteptarile pentru rezultatele la noua luni si pentru intregul an fiind similare, conform analistilor Erste Group. 
 
Pe termen mediu si lung insa, exista analize care arata ca actiunile Transelectrica reprezinta o alternativa demna de luat in seama. Analistii Erste Group analizeaza cateva motive pentru care, in pofida unor rezultate slabe operationale, compania nationala de transport de electricitate trebuie sa fie privita cu mai multa atentie.
 
Primul este reprezentat de faptul ca, potrivit metodologiei de calcul a tarifului de transport elaborata de ANRE, o cantitate substantial mai redusa de electricitate transportata in 2009 ar trebui sa se reflecte intr-un tarif mai ridicat pe 2010. In acest fel se compenseaza in anul 2010, veniturile mai mici decat cele estimate obtinute in 2009 de pe urma prestarii serviciului de transport.
 
Imaginea companiei arata mai bine pe termen lung
 
Un alt motiv pentru cresterea tarifului de transport in 2010, il reprezinta faptul ca ANRE nu a recunoscut pana in prezent in baza reglementata a activelor (BAR) reevaluarea activelor operata de companie la sfarsitul lui 2007. Potrivit analistilor Erste Group, in principal din aceste doua motive, ANRE ar trebui sa aprobe un tarif cu 9,3% mai mare decat in 2009. Chiar daca experientele trecute in ceea ce priveste relatia cu ANRE nu sunt dintre cele mai fericite, totusi se apreciaza ca existe argumente puternice pentru ca Transelectrica sa beneficieze de o majorare a tarifului de transport al energiei electrice in 2010. Iar o crestere a tarifului la nivelul amintit este echivalenta cu un an financiar 2010 mult mai bun pentru Transelectrica.
 
De asemenea potrivit unui raport Erste Group, actiunile Transelectrica sunt tranzactionate la 60%-70% din valoarea BAR, in conditiile in care societatile similare din Italia, Spania si Belgia se tranzactioneaza cel putin la valoarea BAR. Ceea ce inseamna ca exista spatiu suficient de manevra pentru o apreciere a cotatiilor pe termen lung. In acest sens, trebuie sa se tina seama si de planul consistent de investitii pe termen mediu si lung al Translectrica, care va alimenta o crestere sistematica a valorii BAR si a profitabilitatii operationale.   
 
Un alt argument in favoarea Transelectrica pe termen lung l-ar putea oferi chiar tranzactia dintre CEZ si respectiv Fondul Proprietatea si Electrica ce are obiect participatiile detinute de cele din urma la CEZ Distributie si CEZ Vanzare. Acestea vor avea loc la un pret care practic confirma faptul ca Transelectrica este subevaluata raportat la marimea activelor sale reglementate (BAR).
 
In concluzie, Transelectrica poate reprezenta un exemplu de companie unde existenta unei viziuni pe termen mediu si lung poate sa se dovedeasca o reteta mult mai putin riscanta de investitii decat speculatiile pe rezultatele pe termen scurt.
 
Acest articol nu este o recomandare de investitii

Alte articole din Investitii

Investitii

BVB conduce in topul pietelor de capital “exotice”

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) anunta ca, dupa primele sase luni din acest an, ocupa primul loc in randul Pietelor de Frontiera cu randamente care depasesc 40 de procente. Este vorba, insa, de indicele BET Total Return (BET-TR), care include si dividendele distribuite de cele mai tranzactionate companii listate la BVB. Citeste mai mult

Castigurile din fonduri de investitii, incasate sub forma de dividende

Castigurile din investitiile in fonduri deschise pot fi incasate si sub forma de dividende, caz in care impozitul datorat statului este de 5%, fata de 16% in celelalte cazuri. Este vorba, insa, de unitatile de fond “cu distributie”. Fondul Raffeisen Ron Plus, a anuntat o astfel de operatiune pentru detinatorii de unitati din clasa D. Citeste mai mult

Opinii recente

de Viorel Susnea

"Cei mai neseriosi. Dupa ce am aplicat pentru card avantaj, sunt sunat si chemat in Pallas Mall. Acolo dupa ce am semnat un ..."

Facebook