Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Finantarea IMM - o problema pasata intre banci si guvern

Autor: Alexandra Popa |

Publicat in: IMM

 

Guvernul solicita bancilor planuri concrete prin care sectorul IMM-urilor sa fie sustinut financiar in aceasta perioada de criza. La randul lor, bancile sustin ca inca mai asteapta de la guvern si de la mediul de afaceri planuri si proiecte de investitii, in special in infrastructura, pentru care sa acorde finantarea necesara.
 
"Asteptam un pachet (n.r. - de impulsionare a finantarii IMM) din partea bancilor. Vreau si eu sa vad o banca romaneasca sau cu capital strain sa vina sa puna pe masa un pachet", a declarat ministrul IMM-urilor, Comertului si Afacerilor Externe, Constantin Nita.
 

Guvernul asteapta propuneri de la banci...

 
Acesta a tinut sa precizeze ca inca nu se simte nimic pe piata din partea sistemului bancar in ceea ce priveste propuneri pentru depasirea acestui an de criza, in special in acordarea de finantare a intreprinderilor romanesti.
 
"Daca o banca nu da credite, ce face, pazeste sediul?", a mai comentat ministrul Nita.
 
De asemenea, si presedintele FNGCIMM, Aurel Saramet, a tinut sa faca un apel la sistemul bancar, considerand necesara implicarea mediului bancar in sustinerea firmelor romanesti. "Bancile trebuie sa iasa din starea de expectativa si sa actioneze," a spus acesta.
 
De asemenea, Saramet a precizat ca nu exista un dialog intre banca si IMM legat de reducerea riscului, prin adoptarea unei garantii financiare de la FNGCIMM in favoarea unei garantii ipotecare.
 
...si invers!
 
Pe de alta parte, bancile sustin ca inca asteapta de la guvern sau de la firmele romanesti solicitari de finantare, deoarece nu exista o "lipsa de fonduri" in piata.
 
"In 2008, am fost foarte bucurosi cand am vazut fondurile structurale alocate Romaniei si am crezut ca vom juca si noi un rol in co-finantarea acestora", a declarat Patrick Gelin, presedintele BRD, in cadrul unui seminar organizat de banca.
 
"Din pacate nu am primit solicitari in acest sens. Nimeni nu a venit sa ne ceara co-finantare", a adaugat Gelin.
 
Acesta a precizat ca singurul lucru pe care BRD nu l-a facut, dar pe care ar fi mai mult decat dispusa sa il faca, este finantarea proiectelor de infrastructura, atat in cazul in care proiectele ar veni de la companii private, cat si de la stat.

Alte articole din IMM

IMM

PwC incaseaza o noua amenda record pentru nereguli contabile

Marile companii de consultanta sunt, din nou, in atentia institutiilor de supraveghere. De data aceasta este vorba de PricewaterhouseCoopers (PwC), care a primit o noua amenda record in Marea Britanie, dupa ce a admis ca a savarsit abateri in auditul financiar al RSM Tenon Group, in trecut una dintre cele mai mari firme de consultanta din Regat. Citeste mai mult

Ce conditii ofera bancile firmelor din Start-Up Nation?

Bancile participante la Programul Start-Up Nation vor percepe solicitantilor de credite punte la dobanzi cu pana la 1,5 puncte procentuale mai mici decat plafonul stabilit de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, respectiv 5% pe an. Pe langa dobanda insa, clientii vor mai plati si o serie de comisioane. Citeste mai mult

Opinii recente

de brand marinela

"Alo Î?i ofer credite tuturor oamenilor sincere ?i cinsti?i; Cei care Ave?i nevoie de credit în 72 de ore ?i pute?i s? v? r?spl?ti?i Banii. Împrumutul ..."

Facebook