top banner

Millennium Bank: Cum se evita comisionul de 3 euro pentru depunerea de valuta?

06 Mai 2010 | Autor: Marius Serban

Millennium a introdus recent un comision de 3 euro la depunerea de valuta in numerar pentru sume de pana la 500 euro. Clientii cu credite in valuta pot evita acest comision daca depun ratele in lei la ghiseu si solicita conversia lor in valuta la cursul Millennium. Ei pierd in schimb posibilitatea de a obtine un curs mai bun de la o alta banca.
Millennium a modificat in luna aprilie comisioanele practicate la conturile curente, ocazie cu care a introdus si un comision pentru depunerea de numerar. Nivelul sau este de 3 euro pe tranzactie si se plateste daca sumele depuse sunt de pana la 500 euro.
Decizia a afectat in prima instanta pe clientii care au luat in trecut credite in valuta de la Millennium Bank si care trebuie sa achite ratele luna de luna. Unii dintre ei s-au trezit ca rata lunara a devenit subit cu 3 euro mai mare.

Ce recomanda banca?

Contactati de Conso, reprezentantii Millennium Bank au precizat ca acest comision poate fi evitat de catre clientii care au credite, daca in loc sa depuna sumele direct in valuta creditului, le depun in lei. Ei pot solicita functionarilor de la ghiseu ca sumele sa fie convertite in valuta la cursul afisat la casa de schimb. Prin urmare, conditia este acceptarea cursului de schimb al bancii.
De exemplu, pe 6 mai 2010, cursul euro-leu pentru vanzare de la Millennium era de 4,2325. Comparativ cu restul bancilor, cotatia se incadreaza in media pietei.
Sunt insa si oferte mai bune, cum ar fi de exemplu la casa de schimb de la CEC, unde cursul de vanzare este 4,1970. Deci, la o tranzactie de 500 euro, clientul ar putea economisi peste 15 lei, daca ar fi ales o alta banca.
Comisionul de 3 euro anuleaza in mare parte acest avantaj si practic, face aproape inutila cautarea unei oferte mai bune pentru schimbul valutar.
In aceste conditii, chiar si varianta de plata a ratelor care evita comisionul de depunere are un cost de oportunitate asociat, deoarece nu permite clientilor sa aleaga conditii mai avantajoase pentru schimbul valutar.
O alta solutie recomandata de banca pentru evitarea comisionului este transferarea banilor prin plata interbancara, din contul unde clientul isi incaseaza salariul. In acest caz, costul platii ar depasi insa cu mult valoarea de 3 euro. De exemplu, daca ar avea cont la BCR, el ar trebuiesa achite minim 7,5 euro pentru a transfera banii folosind aplicatia de internet banking sau chiar 30 euro, daca face plata la ghiseu.

Clientii nu au de ales

Cei care nu sunt de acord cu comisionul pentru depunerea de numerar au dreptul sa inceteze relatia cu banca in mod gratuit, in urma unei notificari, conform Conditiilor generale de afaceri ale bancii Millennium. La inchiderea conturilor, insa, “clientul va fi tinut sa isi execute imediat obligatiile fata de banca”.
Evident, cei care au deja un credit ipotecar cu greu si-ar putea exercita acest drept, deoarece ar trebui sa achite imediat soldul ramas de plata. Astfel ca singura solutie viabila este acceptatea modificarilor.
Explicatia venita din partea Millennium Bank este ca “acest comision se inscrie in strategia bancii de incurajare a tranzactiilor de valoare mare in valuta realizate la ghiseu, precum si a tranzactiilor in moneda nationala. In general, pentru o banca, costurile generate de numerarul in valuta sunt mai mari decat cele aferente monedei nationale”.
Din pacate, daca strategia bancii va impune majorarea acestui comision sau introducerea unuia nou, clientii care au credite la banca nu vor avea alta solutie decat sa accepte modificarile.

Contul curent nu ar trebui sa fie produs obligatoriu

Asemenea situatii ar putea fi evitate daca bancile din Romania ar fi obligate sa nu mai impuna clientilor sa deschida conturi curente atunci cand obtin un credit sau constituie un depozit. Asa cum rapoartele Comisiei Europene arata ca sunt multe tari in UE, unde nu exista aceasta practica si chiar este sanctionata.
Si in Romania, Legea nr. 296 din 2004 privind Codul consumului prevede la art. 10 ca “este interzisa conditionarea vanzarii catre consumator a unui produs [..] de cumpararea concomitenta a unui alt produs sau serviciu”.  Iar responsabila pentru verificarea respectarii acestei legi este Autoritatea Nationala privind Protectia Consumatorilor, care potrivit art. 87 ar trebuie sa aplice sanctiuni contraventionale atunci cand legea este incalcata. Din pacate, legea se pare ca nu se aplica si pentru banci!

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Asigurări RCA

Asigurări RCA
  • Alegi cea mai bună asigurare
  • Plătești online cu cardul
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Plati

Alte Articole

Platile instant se pot face si in euro

Platile instant se pot face si in euro

Vorbim de un nou serviciu pentru companii si persoane fizice, lansat in premiera de Banca Transilvania care a aderat la initiativa europeana privind platile instant, iar banii vor ajunge la beneficiari in 10 secunde.

16 Oct 2023 | Plati
Platile interbancare pot avea si costuri piperate

Platile interbancare pot avea si costuri piperate

Tendinta de crestere a comisioanelor bancare si-a facut tot mai mult simtita prezenta in ultima vreme, fapt resimtit in special pentru operatiunile la ghiseu, pentru a forta migrarea clientilor spre serviciile de internet/mobile banking.

27 Apr 2023 | Plati
Cum sa te feresti de fraude - 12 sfaturi care iti pot salva datele si banii

Cum sa te feresti de fraude - 12 sfaturi care iti pot salva datele si banii

Posibilitatea de a cumpara orice, oricand si oriunde ne ofera multe optiuni dar, in acelasi timp, vine cu multe riscuri la pachet. Mediul online este impanzit cu promotii si oferte care mai de care. Din pacate, nu toate sunt reale.

04 Ian 2022 | Plati
Cat costa sa primesti si sa trimiti bani in/din contul curent in lei?

Cat costa sa primesti si sa trimiti bani in/din contul curent in lei?

Bancile au inceput sa incurajeze platile online in defavoarea celor prin ghiseu. Sunt banci unde platile si incasarile sunt gratuite, daca exista un venit recurent de cateva sute de lei incasat lunar, dar exista si cazuri in care bancile taxeaza si incasarile in conturi, desi nu au costuri asociate in aceasta situatie.

06 Aug 2020 | Plati

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul