Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Fondurile monetare, amenintate de cresterea dobanzilor

Autor: Alina Branescu |

Publicat in: Investitii

 

Fondurile monetare ar putea pierde teren si in 2008 in fata depozitelor bancare, ca urmare a majorarii ratei dobanzii de politica monetara de catre Banca Nationala si a aversiunii sporite la risc. Deprecierea puternica a leului ar putea face investitorii sa caute plasamente in valuta, spun administratorii de fonduri.
 
Efectul ultimei decizii a bancii centrale poate fi unul in lant: cresterea ratei dobanzii de politica monetara duce la cresterea ratei dobanzii la credite si implicit, la depozite. Unele banci au reactionat deja la aceasta masura, prin cresterea randamentelor la produsele de economisire.
 
Efectele nu se termina aici. Depozitele la termen devin mai atractive din punctul de vedere al castigului generat, chiar daca bancile nu cresc ratele dobanzilor cu acelasi procent al ratei dobanzii de referinta. Nu acelasi lucru se poate spune si despre fondurile monetare, care continua sa aduca randamente anuale scazute. Bancpost Plus inregistreaza un randament anual de 5.92%, iar Simfonia 1 de 6.34%.
 
„Ca urmare a cresterii ratelor dobanzilor pasive, combinata cu o instabilitate in crestere a pietelor de actiuni, cred ca investitorii vor fi tentati sa-si cresca expunerile pe piete conservatoare legate de instrumente de venit fix, aur etc”, afirma Florin Dolea, director executiv la Pioneer Asset Management.
 
 Luand evolutia pe ultimii 4 ani a fondurilor monetare se poate observa ca activul net total a crescut cu numai 12 milioane lei din 2004 si pana la sfarsitul lui 2007, cand a atins suma de 132 milioane lei. Acest lucru demostreaza ca nu au prezentat un interes prea mare in nici un an, atentia investitorilor fiind indreptata ca si in prezent spre depozite bancare si fonduri cu risc ridicat.
 
In schimb, activul net al fondurilor mai riscante a avut cresteri spectaculoase: in cazul fondurilor de actiuni: de la 19 milioane lei in 2004 la 398 milioane lei in 2007, iar in cazul celor diversificate, de la 46 milioane lei la 343 milioane lei.
 
Astfel, batalia se da in continuare intre depozitele la termen - care sunt preferate de investitorii dornici de un castig sigur si fondurile mutuale de actiuni si diversificate- care pe langa riscul destul de ridicat, ofera si profit pe masura.
 
Cu toate acestea, in 2008, lucrurile pot lua o noua turnura, data fiind conjunctura nefavorabila pentru acest nou inceput de an: bursa a inceput sa inregistreze corectii din ce in ce mai mari, iar cursul euro-leu a crescut, ducand la deprecierea substantiala a monedei nationale. Toate acestea combinate cu un context international instabil, duc la scaderea increderii investitorilor. Acestia si-ar putea reconsidera strategia si s-ar putea refugia in instrumente cu un grad mai mare de siguranta.
 
Florin Dolea crede ca un numar tot mai mare de investitori se vor axa pe „instrumente financiare necorelate cu moneda nationala, cum ar fi cele denominate in valuta forte sau de tip multi-currency”. In acest sens, el ofera drept exemplu fondul Europa Obligatiuni care, prin portofoliul sau diversificat de valute reprezinta o „alternativa viabila in perioade de instabilitate – asa cum este cea din aceste zile”. Randamentul fondului se situeaza deja la 6%, comparativ cu inceputul anului. De asemenea, Dolea recomanda investitorilor sa opteze pentru plasamente diversificate, care pot reduce considerabil riscurile.
 

Alte articole din Investitii

Investitii

Tranzactiile Forex ar putea fi interzise clientillor de retail

Vanzarea de produse financiare speculative catre clientii de retail ar putea fi interzisa in Romania. Este vorba de anumite instrumente financiare derivate, tranzactionate prin intermediul platformelor electronice. Prevederea este cuprinsa intr-un proiect de lege publicat de Ministerul Finantelor Publice (MFP). Citeste mai mult

BVB conduce in topul pietelor de capital “exotice”

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) anunta ca, dupa primele sase luni din acest an, ocupa primul loc in randul Pietelor de Frontiera cu randamente care depasesc 40 de procente. Este vorba, insa, de indicele BET Total Return (BET-TR), care include si dividendele distribuite de cele mai tranzactionate companii listate la BVB. Citeste mai mult

Opinii recente

de Claudian Baciu

"Am incheiat un contract de economisire in nov 2013 si abia prin anul 2015 am cerut si eu un extras de cont si ..."

Facebook