Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Fondurile de pensii asteapta momentul potrivit pentru a investi la bursa

Autor: Cristi Dudu |

Publicat in: Pensii

 

Chiar daca actiunile cotate la bursa fac cu ochiul investitorilor, fondurile de pensii nu se grabesc sa intre in piata si asteapta semnale clare de revenire a bursei. Plasamentele preferate in prezent sunt cele care ofera randamente mai mici, dar care prezinta siguranta mai mare.
 
In ultimul trimestru, fondurile de pensii au evitat sa investeasca in actiuni, ferindu-se astfel de efectele negative ale crizei financiare la nivel global.
 
Daca in luna mai, fondurile de pensii private obligatorii investeau 9,5% din activul total net in actiuni cotate la BVB, ponderea a coborat in luna octombrie pana la nivelul de 2%.
 
“Pe termen mediu si lung, toate cele trei fonduri de pensii private administrate de Allianz-Tiriac Pensii Private vizeaza o detinere de actiuni in limitele prospectelor fondurilor. Pe termen scurt, insa, pe fondul crizei financiare si efectelor sale, nu ne grabim cu investitiile in actiuni”, a declarat Crinu Andanut, presedinte la Allianz-Tiriac Pensii Private.
 
Pentru a se putea proteja de investitiile purtatoare de risc, administratorii au cerut prin intermediul Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) relaxarea temporara ale limitelor investitionale in instrumente ferite de criza, cum sunt titlurile de stat.
 
Crinu Andanut spune ca aceasta derogare de la normele CSSPP va fi utilizata in beneficiul participantilor la fondurile de pensii private, atat obligatorii cat si facultative.
 

Administratorii se tem ca actiunile ar putea scadea si mai mult

 
Volatilitatea ridicata a pietei de capital romanesti aduce oportunitati foarte bune investitorilor. In momentul de fata, bursa a cazut cu peste 80%, motiv pentru care investitorii institutionali ar putea lua in calcul investitia in actiuni cotate, insa cu asumarea unor riscuri mari. 
 
“Ne vom asuma doar riscuri calculate si vom reintra pe piata de capital la momentul potrivit. Doar pentru ca o actiune pare ieftina azi, nu inseamna ca nu se poate sa vedem in continuare ieftinirea ei. Astfel, o vom putea cumpara mai ieftin maine”, a adaugat Andanut.
 
“In general, se observa ca fondurile de pensii obligatorii au in medie o expunere procentuala mica in actiuni. Cu siguranta ca actiunile ar putea reprezenta o oportunitate, insa si riscurile sunt foarte mari in momentul de fata”, afirma Emilia Bunea, director general, ING Fond de Pensii.
 
ING Fond de Pensii detine o pondere de 4,7% din activul net in actiuni, ocupand locul doi in acest top dupa fondul administrat de BRD – 9,2%.

Alte articole din Pensii

Pensii

Penalizam viitorii pensionari pentru plata actualilor pensionari ?

Simultan cu anuntul privind cresterea valorii punctului de pensie pentru a doua oara pe parcursul anului in curs, pana la 1.000 de lei de la 1 iulie, fata de 918,50 lei la 1 ianuarie (de la 871,70 lei anterior) si majorarea pensiei sociale minim garantate la 520 de lei de la 400 de lei in prezent. Citeste mai mult

De ce ar trebui Guvernul sa majoreze contributia la Pilonul II de pensii?

Intentia Guvernului de a ingheta contributiile la Pilonul II de pensii in 2017 nemultumeste Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR). Organizatia solicita majorarea contributiei, conform legii, si argumenteaza aceasta solicitare cu rezultatele inregistrate de fondurile de pensii de la infiintare pana in prezent. Citeste mai mult

Opinii recente

de Iudita Torok

"Dezinformare totala! Amavut un credit de nevoi personale cerut din 2006 . Am ramas in urma cu plata ratei si de atunci tot platesc ..."

Facebook