top banner

Noi majorari de costuri pentru clientii UniCredit Tiriac

24 Iulie 2008 | Autor: Alin Iacob

Clientii cu credite in lei ai UniCredit Tiriac Bank, ale caror dobanzi se afla sub nivelul standard practicat in prezent de banca, vor plati, incepand din 25 iulie, dobanzi mai mari cu cateva puncte procentuale decat pana acum. Printre cei afectati de noua decizie se numara si unii dintre clientii notificati “din eroare” in urma cu cateva luni.
 
O parte dintre cei care au rasuflat usurati, la inceputul anului, cand au aflat ca primisera notificarile de majorare a costurilor de finantare “dintr-o eroare” a bancii, observa acum ca bucuria lor n-a durat decat sase luni.
 
Banca a decis alinierea costurilor de finantare pentru creditele acordate in lei, astfel incat din 25 iulie toti clientii vor plati dobanzi aliniate la oferta standard a bancii, care prevede costuri mai ridicate de finantare decat in trecut.
 
UniCredit Tiriac Bank explica noua decizie de majorare a costurilor prin faptul ca, in ultimul an, costurile de finantare pe plan intern si international au crescut considerabil, iar banca nu mai poate suporta si, pe mai departe, diferentele de dobanda in favoarea clientilor.
 
Solutiile propuse de banca
 
Totusi, banca intelege sa vina in fata celor care nu sunt de acord cu noile niveluri majorate de dobanda cu mai multe solutii alternative.
 
Una dintre ele vizeaza refinantarea creditului tot de catre banca, fara plata comisionului de rambursare anticipata si a comisionului de acordare a noului credit. In acest mod, prin extinderea perioadei de creditare, ratele devin mai mici. Insa, pe de alta parte, suma de rambursat creste, pentru ca se extinde si scadenta creditului.
 
Alta varianta o reprezinta schimbarea valutei de finantare din lei in euro, fara plata comisionului de conversie valutara. Insa pentru cei care obtin venituri in lei, aceasta solutie conduce, indirect, la asumarea riscului valutar.
 
Nu in ultimul rand, UniCredit Tiriac Bank a informat printr-un email redactia Conso.ro ca aceia care nu sunt de acord cu noul nivel al ratelor si cu nici una dintre variantele alternative oferite de banca trebuie sa notifice in scris sucursala de la care au luat creditul pana la data de 31 iulie, situatie in care nu li se va percepe comision de rambursare anticipata a creditului.
 
Povestea unui client fidel si dezamagit
 
Constanteanul E.C. este client din 2001 al UniCredit Tiriac Bank si al predecesoarelor juridice ale acesteia si se afla in prezent la al treilea credit (si ultimul, asa cum precizeaza intr-un email trimis redactiei).
 
Dupa ce timp de sapte ani comunicarea cu banca s-a limitat doar la plata regulata, fara intarzieri, a ratelor la credite, in ultima jumatate de an, a primit nu mai putin de cinci notificari.
 
Una dintre acestea il anunta de introducerea comisionului lunar de administrare de 0,5%. “In cazul meu, aceasta modificare s-a dovedit a fi impotriva prevederilor contractuale, drept pentru care s-a renuntat la introducerea lui, dupa luni intregi de nervi, drumuri, telefoane, vizite la sucursala, erori in scadentare care au dus inclusiv la aparitia mea intr-o noua calitate, nedorita, de restantier, in luna martie a acestui an”.
 
Desi pana la urma banca si-a cerut scuze dand vina pe sistemul informatic si a rectificat greselile, timpul pierdut, nervii si stresul acumulat in aceasta perioada raman. Precum si suspiciunea ca se incearca “incarcarea” ratei lunare de plata.
 
Acum, la doar cateva luni, E.C. se regaseste printre clientii afectati de noua decizie de majorare a costurilor pentru clientii cu credite in lei.
 
“UniCredit ne anunta acum majorarea dobanzilor practicate, in numele asa-zisei evolutii a costurilor de finantare. Eu am ales in 2005 un credit de nevoi personale in lei cu dobanda variabila, desi existau multe alte variante de creditare. Cred ca am apreciat corect la acea vreme tendintele pietei financiare, dar se pare ca m-am inselat in ceea ce priveste buna credinta a finantatorului. Spre exemplu, dobanda practicata pentru noile credite de tip similar cu al meu a coborat in timp pana la 7,95%, dar atunci banca s-a facut ca uita de noi si de evolutiile interne sau internationale. In cazul meu, dobanda a scazut intr-un tarziu, dar doar de la 17% la 14%. Acum, in noile conditii ale pietei, si-a reamintit de noi mult mai rapid”, afirma E.C.
 
Clientii existenti nu trebuie ignorati
 
Intr-adevar, portofoliul comun de produse lansat in 2006 de HVB Tiriac - banca rezultata din fuziunea Bancii Tiriac cu HVB Bank - avea produse de creditare cu dobanda de doar 7,95%. Insa acest lucru s-a facut din considerente de marketing si pentru a permite un grad de indatorare mai mare pentru clienti. Produsele respective aveau un comision de administrare lunar de 0,5% la lei, ceea ce ducea costul creditului la peste 16,5% pe an. Nemultumirea clientului E.C. arata faptul ca noua banca rezultata din fuziune n-a stiut sa-si explice mutarile clientilor existenti, ceea ce a condus la acumularea de frustrari.
 
“Spre deosebire de situatia de la inceputul anului, cand problemele ridicate erau de natura legala si contractuala, acum este mai mult o problema de morala. Ce credeti, in limba romana, cuvintele “banca” si “morala” se pot regasi in aceeasi fraza?”, se intreaba, retoric, E.C. “Oferta de refinantare mi se pare o capcana, in conditiile in care conditiile sunt identice cu cele de la acordarea unui nou imprumut. UniCredit pare ca incearca sa scape de contractele vechi, probabil incomode (riscul si-l asuma oare numai clientul?)”.
 
Emailul este mult mai amplu, iar unele formulari extrem de “aspre”, insa esenta dezamagirii clientului fidel E.C. se regaseste pe deplin in citatele anterioare.
 
Poate ca ar fi bine ca cei vizati - si aici nu este vorba doar de bancherii de la UniCredit, ci si de cei ai altor banci - sa inteleaga ca relatia cu clientii pe termen lung presupune explicarea fiecarei decizii si catre clientii existenti, chiar daca acest demers presupune costuri uneori ridicate. In plus, ar fi si mai bine daca ar revedea clauzele adesea echivoce si uneori de-a dreptul abuzive existente in contractele de credit, marea lor majoritate fiind net defavorabile clientilor.
 
In felul acesta, am putea asista, in timp, la o “revolutie de mentalitate”. Care ar contribui la cresterea increderii reciproce intre clientii seriosi si banci si la imbunatatirea imaginii sistemului bancar in ochii celor care in acest moment vad bancile in postura de camatari si nu in cea de consilieri financiari.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Credite nevoi personale

Credite nevoi personale
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Verifici situația de la Biroul de Credit
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Info banci

Alte Articole

Economii cu bonus de dobanda in functie de abonament

Economii cu bonus de dobanda in functie de abonament

Revolut isi promoveaza pachetele exclusiviste oferind dobanzi in crestere la conturile de economii recent lansate, practica bancara anterioara presupunand dobanzi fixe sau stimularea economisirii in functie de sold.

28 Feb 2024 | Info banci
Promotii bancare in prag de toamna

Promotii bancare in prag de toamna

Mai multe oferte bancare aparute in ultima perioada propun bonusuri la achizitiile de la parteneri, reduceri de dobanda, costuri zero pe viata pe anumite pachete.

29 Aug 2023 | Info banci
Ce oferte scot in fata bancile in aceasta perioada?

Ce oferte scot in fata bancile in aceasta perioada?

Am analizat site-urile principalelor banci din Romania pentru fotografia canalelor de vanzari ale momentului-economisire, carduri de credit si debit, aplicatii mobile, oferte de creditare si, vedeta saptamanii, Black Friday.

08 Noi 2022 | Info banci
Exclusivitate Conso: Ce se intampla cu produsele clientilor Credit Agricole dupa fuziunea cu Vista Bank

Exclusivitate Conso: Ce se intampla cu produsele clientilor Credit Agricole dupa fuziunea cu Vista Bank

Vista Bank a preluat Credit Agricole Romania iar produsele si serviciile sale au fost incluse in oferta Vista. Conso va ofera cateva detalii privind integrarea acestora si pasii concreti pe care trebuie sa ii faca clientii Credit Agricole.

06 Oct 2022 | Info banci

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul