Autor: Marius Serban,
Banca Nationala a decis astazi sa reduca inca o data rata dobanzii de politica monetara, care scade de la 8,5% la 8%. Este a cincea decizie de acest fel luata de BNR in acest an. In total, dobanda bancii centrale a scazut cu 2,25 puncte procentuale.
Chiar si banca centrala a remarcat inegalitatea de tratament dintre dobanzile la credite si cele la depozite. “Reducerea ratelor dobanzilor practicate de institutiile de credit in relatiile cu clientii a continuat atat pentru depozite, cat si pentru credite, ajustarea descendenta a celor din urma fiind insa relativ mai lenta”, se precizeaza in comunicatul BNR.
Prin urmare, in plina criza economica, bancile au gasit momentul prielnic sa isi majoreze marja de profit. Iar acest lucru se face cu precadere pe seama populatiei.
Creditele in schimb s-au ieftinit mult mai putin sau chiar s-au scumpit. DAE la creditele ipotecare in lei a crescut 2,25 puncte procentuale (pana la 13%) in perioada ianuarie-august 2009. In schimb, creditele de consum s-au ieftinit nesemnificativ, cu numai 0,67 puncte procentuale (DAE ajungand la 22,45%).
Bancile nu au aceeasi atitudine si fata de companii. Firmele au beneficiat de o ieftinire vizibila a creditelor in lei. Rata medie a dobanzii la credite a scazut cu aproape 4 puncte procentuale in primele 8 luni ale anului. Dobanzile la depozite au scazut insa si mai mult – cu 6,4 puncte procentuale.
In aceste conditii, oricat de mult s-ar stradui BNR, creditele in lei vor ramane la fel de neatractive si in perioada urmatoare, cel putin in ceea ce priveste populatia. Companiile vor putea spera la noi reduceri de dobanda, asa cum s-a intamplat si pana acum.
Randamentele depozitelor vor scadea in mod sigur, poate chiar mai mult decat BNR a redus dobanda. In mod normal, dobanzile la depozite trebuie sa se situeze sub nivelul dobanzii de politica monetara, ceea ce inseamna ca ne putem astepta la o reducere cu aproximativ 1 punct procentual in perioada imediat urmatoare.
.jpg)
Ministerul de Finante are in vedere modificarea programului Prima Casa, prin acordarea de drepturi suplimentare beneficiarilor. Cei care reusesc sa ramburseze anticipat tot imprumutul vor putea sa vanda locuinta si in primii 5 ani, iar lucrarile de imbunatatire sau chiar schimbarea imobilului se vor face mai usor. Citeste mai mult
MAI MULTE ARTICOLE
Emporiki Bank a majorat cu pana la 1,8 puncte procentuale marja fixa de dobanda la creditele in lei si euro, odata cu alinierea ofertei la noile reglementari BNR. Citeste mai mult
MAI MULTE STIRI
MAI MULTE SFATURI