Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Ce avantaje au asigurarile pentru copii?

Autor: Valentin Ciobanu |

Publicat in: Asigurari

 

Ati vizitat in ultima vreme un targ cu produse destinate copiilor? Desi contextul economic nu este tocmai favorabil, standurile expozantilor continua sa fie luate cu asalt de parinti. In ultimii ani, pe langa distribuitorii de carucioare sau mobilier colorat, si-au facut loc si companiile de asigurari cu oferta de planuri financiare pentru copii.


De ce nu ar fi si ele prezente? Indiferent de situatia economica, copiii vor constitui intotdeauna un trigger important. In plina criza, cand majoritatea asiguratorilor de viata se confruntau cu rezilieri ale contractelor, stabilizarea s-a realizat cu ajutorul planurilor financiare pentru copii. In cazul diminuarii veniturilor disponibile, este putin probabil ca un parinte sa puna in capul listei de reducere a cheltuielilor polita copilului.

Participarea societatilor de asigurari la asemenea targuri si expozitii nu este intamplatoare. Cei care calca pragul sunt dispusi sa cheltuiasca pentru confortul copiilor. «Centurile de siguranta» pe care incearca sa le fixeze in jurul copilului prin achizitionarea unor scaune de masina sau a unor carucioare cat mai fiabile releva dorinta acestora de a proteja. Iar un plan financiar, care sa asigure in preajma majoratului sau a casatoriei o suma de bani, reprezinta o investitie in viitorul copilului.


Oferte numeroase



Aproape toate companiile care practica asigurari de viata au in portofoliu planuri financiare pentru copii. Acestea sunt contruite fie sub forma de planuri de economii fie au la baza principiile unit-linked. Inainte de achizitionarea unei polite, hotarati-va ce tip de asigurare vi se potriveste cel mai bine. In acest articol ne vom opri asupra planurilor de economii, oferta pe acest segment fiind net superioara.

Trebuie sa stiti ca in cazul unor companii precum Alico Romania sau Aviva Asigurari de Viata, copilul are atat calitatea de asigurat cat si de beneficiar, in timp ce la ING Asigurari de Viata, BCR Asigurari de Viata sau Generali, asiguratul este parintele sau tutorele iar beneficiar copilul.

Contractul se incheie de cele mai multe ori pentru perioade de timp de minim de 5 ani asa cum se intampla la ING Asigurari de Viata (Academica), Generali (Majorat) sau BCR Asigurari de Viata (Magister). La Alico Romania (Junior Extra), durata contractului poate fi de 10 ani sau pana la implinirea de catre copil a varstei de 18, 21 sau 23 de ani.


Nu va asteptati la castiguri foarte mari



Atunci cand achizitionati o polita de asigurare motivul principal trebuie sa fie protectia si nu castigurile potentiale. Veti constata ca in piata exista multe alte tipuri de instrumente care pot returna performante semnificativ mai inalte. Suma pe care copilul o va avea la dispozitie depinde aproape in totalitate de nivelul primelor platite si de perioada de contributii.

Spre exemplu, la ING Asigurari de Viata, daca un parinte in varsta de 30 de ani face o asigurare Academica pentru un copil de un an, cu o prima lunara la inceput de 100 de lei, ce urmeaza sa fie ulterior indexata la o inflatie estimata la 5% pe an, la majorat acesta va primi rente anuale in valoare de aproximativ 9.000 de lei, timp de cinci ani. Valoarea reprezinta suma asigurata la care se adauga beneficiul estimat de companie din capitalizarea rezervei de polita.

Diferente la premiere



Pentru a face cat mai atractive ofertele, asiguratorii au incercat sa gaseasca diferentiatori interesanti. Astfel, in cazul politei Generali, daca copilul a obtinut in toti anii de scoala, pana la expirarea contractului, medii anuale de peste 9,50, asiguratorul ofera un bonus de 50% din valoarea totala a sumei asigurate si a participarii la profit.

Alico Romania ofera la maturitatea contractului un bonus de 5% din suma asigurata garantata - daca contractul a fost incheiat pe mai putin de 20 de ani – sau de 10% pentru scadentele mai mari, conditionat de plata tuturor primelor la termenele stabilite.

Pe langa aceste premieri, asiguratorii ofera si discounturi la plata primelor in functie de frecventa de plata – pentru beneficiile maxime este de preferat sa optati pentru plata anuala a primelor – sau de nivelul contributiei.

La maturitatea politelor, suma stransa in cont poate fi retrasa intr-o singura transa sau sub forma unor plati anuale pe o perioada, de cele mai multe ori stabilita la cinci ani. Suma asigurata este garantata la scadenta. Astfel, chiar daca parintele decedeaza pe parcursul contractului, compania preia plata primelor in locul acestuia. Foarte important, contractul nu trebuie reziliat mai ales in primii ani de plata. Altfel, este posibil sa pierdeti cea mai mare parte din suma stransa in cont pana la acel moment.

Alte articole din Asigurari

Asigurari

Tarifele maxime pentru RCA au intrat in vigoare

Tarifele maximale pentru asigurarile obligatorii auto RCA intra vineri in vigoare, pentru o perioada de sase luni. Astfel, companiile de asigurari nu vor avea voie sa practice preturi peste cele stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) si aprobate de Guvern. Citeste mai mult

Controversele pe tarifele RCA continua

Aprobarea, de catre Guvern, a tarifelor maximale pentru RCA a starnit reactii diverse in piata. Transportatorii apreciaza aparitia actului normativ, in timp ce asiguratorii sustin ca au sesizat, deja, Comisia Europeana cu privire la plafonarea tarifelor care, sustin acestia din urma, incalca reglementarile europene. Citeste mai mult

Opinii recente

de IOAN COMANAR

"Am apelat on-line la accesarea unui credit de la Raiffeisen Bank, dupa preaprobarea on-line,am depus toate documentele cerute de functionarul de la ghjiseu. . . apoi ..."

Facebook