Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Pensiile facultative nu mentin inca puterea de cumparare a banilor

Autor: Alexandru Pitulice |

Publicat in: Pensii

 

Randamentele celor mai multe fonduri de pensii facultative se situeaza sub dobanzile la depozitele bancare. Doar fondurile ING au reusit sa asigure castiguri peste inflatie, in timp ce fondul OTP a inregistrat o pierdere de 20% in numai 6 luni.
 
In prezent, functioneaza 7 fonduri facultative, dintre care unul singur este cu risc scazut (BCR Prudent) si inca unul cu risc ridicat (AZT Vivace). Restul au un grad mediu de risc.
 
Conform legii, valoarea initiala a unitatii a fost de 10 lei in fiecare caz. Ceea ce conteaza pentru participanti este ca acesti 10 lei sa fie investiti cat mai profitabil pentru a-i inmulti.
 
Datele disponibile in prezent arata ca cea mai buna evolutie au avut-o fondurile administrate de ING. La 31 martie 2008, randamentul fondului ING Optim era 8,3% fata de data lansarii, iar cel al ING Clasic de 7,5%.
 
OTP Strateg merge pe pierdere
 
In rest, celelalte fonduri au obtinut randamente de 2-3% sau chiar au inregistrat evolutii negative. In aceasta situatie se afla OTP Strateg, care inregistreaza o valoare a activului net de doar 8,02 lei, potrivit ultimelor date disponibile. Fata de data lansarii, fondul a cunoscut o scadere cu 20%, ceea ce inseamna ca activul net al participantilor este mai mic decat contributiile platite.
 
Evolutia negativa de la OTP Strateg a inceput inca din a 3-a luna a autorizarii sale si a atins minimul in luna ianuarie a anului curent, cand valoarea unitatii de fond era de 3,88 lei, fata de 10 lei la lansare.
 
Cauza ar putea fi faptul ca fondul nu a reusit sa atraga decat 294 de participanti. Astfel, contributiilor lor au fost prea mici pentru a genera suficiente venituri prin investire, din care sa se acopere cheltuielile de administrare.
 
In compararea randamentelor fondurilor, trebuie avut in vedere ca nu toate functioneaza din acelasi moment. In plus, nici un fond nu a implinit inca un an de activitate. Din acest motiv, este necesar ca randamentele obtinute de la data lansarii sa fie anualizate. Ele pot fi comparate in acest mod cu rata inflatiei sau cu dobanda la depozite.
 
Doar fondurile ING bat inflatia
 
In urma anualizarii, randamentul cel mai mare este detinut de ING Optim cu 14,64% si ING Clasic cu 9,06%. Acestea sunt singurele fonduri care au crescut mai rapid decat rata inflatiei – care se situa la 7% in februarie.
 
In plus, fondurile ING au devansat chiar si dobanda la depozit. Produsul de economisire Cont’ROL de la ING ofera o dobanda de 7,5% pe an. Iar, in momentul de fata, putem observa ca pensiile facultative au randamente mai mari.
 
In schimb, celelalte fonduri nu au reusit pana acum sa devanseze inflatia. AZT Vivace are un randament 4,3%, Aviva Pensia Mea - 3,7%, iar BCR Prudent - 2,4%.
 
Cele mai slabe performante sunt detinute de fondurile AZT Moderato cu un randament de 0,4% si OTP Strateg , cu -35,7%.
 

Alte articole din Pensii

Pensii

Format nou pentru transmiterea petitiilor online la ASF

Clientii nemultumiti de relatia cu asiguratorul, cu administratorul pensiei private sau cu cel al investitiei pe piata de capital au la dispozitie o noua modalitate de transmitere a reclamatiilor. Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a lansat, in acest scop, un nou portal electronic pentru o mai buna instrumentare a petitiilor online. Citeste mai mult

Aplicatie pentru cei care nu stiu la ce fond de pensii contribuie

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a anuntat lansarea unei aplicatii online prin care participantii la fondurile de pensii obligatorii administrate privat, Pilonul II, pot afla, in termen de maximum 10 zile, denumirea fondului la care sunt alocati. Aplicatia poate fi accesata atat de pe desktop, cat si de pe telefoane mobile. Citeste mai mult

Opinii recente

de Monica Dit

"Am incheiat un contract de economisire-creditare acum 5 ani, fiind convinsa de care functionara de la Raiffeisen ca este cel mai bun plan ..."

Facebook