top banner

Bancile trimit clientii la Biroul de Credit pentru restante de cativa bani!

22 Iunie 2010 | Autor: Ramona Iluca

Desi Biroul de Credit a stabilit inca din 2007 ca restantele mai mici de 10 lei nu vor fi raportate, bancile continua sa trimita oamenii pe lista neagra a restantierilor pentru sume infime. La Biroul de Credit, nu exista un mod de verificare al raportarilor, astfel clientii se trezesc ca nu pot lua credit desi acest lucru nu trebuia sa se intample.
Raportarile la Biroul de Credit ii pot impiedica pe clienti sa obtina un imprumut, chiar daca restanta pentru care au fost inscrisi in aceasta baza de date nu depaseste 1 sau 2 lei.
“Incepand cu anul 2007, Biroul de Credit a instituit pragul de 10 lei pentru transmiterea restantelor de catre participanti”, a declarat pentru Conso.ro Serban Epure, director general al Biroului de Credit.
In ciuda regulii stabilite de comun acord de banci, care sunt actionare la Biroul de Credit, aceste practici nu au fost abolite.
Restantier cu... 19 bani
Intr-o astfel de situatie a fost si Mirela Braescu, clienta a Credit Europe Bank. Ea a fost raportata la Biroul de Credit pentru o restanta infima la cardul de credit.
“Am avut neplacuta surpriza de a fi raportata la Biroul de Credit pentru o restanta de 0,19 lei. In momentul in care am anuntat banca mi s-a spus ca nu se poate asa ceva pentru ca nu se poate transmite la Biroul de Credit o restanta mai mica de 10 lei”, povesteste clienta pe Conso.ro.
Desi teoretic aceasta raportare nu era posibila, totusi ea s-a facut! Cauza invocata de reprezentantii bancii o reprezinta o eroare de sistem. Eroare care insa a pus clienta intr-o situatie extrem de neplacuta.
Mai mult, clienta sustine ca nu a primit niciun fel de notificare din partea bancii, prin care sa fie anuntata ca urmeaza sa fie raportata la Biroul de Credit pentru aceasta “fabuloasa” suma. De la sfarsitul lui februarie 2008, bancile au obligatia sa notifice clientii asupra raportarii, cu 15 zile inainte sa transmita datele catre Biroul de Credit.
Banca a radiat raportarea la sesizarea Conso.ro
Intrucat de la banca nu a reusit sa obtina un raspuns favorabil, clienta a postat situatia ei pe Conso.ro, la Vocea clientului, in speranta unei rezolvari.
Asa cum facem de fiecare data, am trimis opinia postata si bancii si Biroului de Credit. Dupa analiza situatiei semnalate, banca a decis stergerea acestei raportari din baza de date a Biroului de Credit.
“Credit Europe Bank a decis radierea raportarii de la Biroul de Credit si urmeaza ca in maxim 30 de zile (termenul legal), dar vom incerca mult mai repede, sa se opereze aceasta radiere in Biroul de Credit”, au declarat pentru Conso.ro reprezentantii Credit Europe Bank.
Biroul de Credit ramane simplu spectator
Responsabilitatea raportarii corecte a datelor catre Biroul de Credit revine bancilor, Biroul de Credit neavand dreptul sa modifice datele transmise de acestea.
“Pragul de 10 lei de raportare a restantelor a fost prevazut in actele aditionale semnate cu participantii. Din acel moment, responsabilitatea transmiterii restantelor in acest mod este obligatia participantilor, la fel ca si in cazul celorlalte date transmise la Biroul de Credit”, a explicat Serban Epure.
Insa faptul ca datele transmise nu sunt filtrate in niciun fel permite ca asemenea erori sa treaca neobservate si sa creeze probleme clientilor.
Implicarea mai activa a Biroului de Credit in procesul de filtrare si validare a datelor ar putea evita aparitia unor astfel de erori. Un sistem informatic astfel pus la punct incat sume mai mici de 11 lei sa nu fie acceptate in baza de date, ar scuti multi clienti de probleme si bancile de astfel de reclamatii.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Carduri de credit

Carduri de credit
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Verifici situația de la Biroul de Credit
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Carduri

Alte Articole

Ce criterii folosim la alegerea unui card de credit?

Ce criterii folosim la alegerea unui card de credit?

Nivelul dobanzilor, inclusiv a celor penalizatoare, numarul de rate fara dobanda, perioada de gratie, sunt cateva detalii esentiale de avut in vedere la alegerea unui astfel de produs.

16 Apr 2024 | Carduri
Ce beneficii ofera un card de debit Gold?

Ce beneficii ofera un card de debit Gold?

Mai multe banci au in oferta carduri exclusiviste care propun utilizatorilor acces in business lounge-uri, asigurari de calatorie si de sanatate, reduceri la parteneri iar costurile pot fi relativ accesibile pentru cei care au nevoie de respectivele servicii.

23 Ian 2024 | Carduri
Carduri de debit care iti intorc bani in portofel

Carduri de debit care iti intorc bani in portofel

Achizitionate individual sau in cazul unor pachete, cardurile de debit cu cashback la comerciantii parteneri pot oferi sansa unor economii reale cand sunt vizate magazinele cele mai frecventate de posesori.

11 Ian 2024 | Carduri
Pachetele de cont curent intra in concurenta in aplicatiile retailerilor

Pachetele de cont curent intra in concurenta in aplicatiile retailerilor

Mai multe banci se bat in oferte concurente pentru pachetele de cont curent, pretextul potrivit pentru atragerea de noi depozite si plasarea unor noi imprumuturi.

12 Dec 2023 | Carduri

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Rambursare card de credit

Calculează suma lunară pe care trebuie să o rambursezi și care este costul dacă platești doar suma minimă