Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Fiscul va putea accesa datele detinatorilor domeniilor de internet.ro

Autor: Conso |

Publicat in: Banii & economia

 

Fiscul va putea accesa electronic, “in baza unei motivari temeinic justificate”, datele detinatorilor domeniilor de internet.ro, in baza unui protocol semnat de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) cu Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Informatica (ICI). Protocolul a fost publicat in Monitorul Oficial si a intrat, astfel, in vigoare.

In aceste conditii, reprezentantii autoritatii fiscale va putea accesa, printr-o conexiune electronica securizata si 'in baza unei motivari temeinic justificate', datele de identificare ale detinatorilor drepturilor de utilizare a domeniilor de internet.ro (nume, prenume, adresa de domiciliu, CNP) din baza de date a ICI - Bucuresti (detinatorul domeniilor de internet .ro).

Scopul protocolului il reprezinta asigurarea cadrului de colaborare “in vederea punerii la dispozitia ANAF a datelor necesare, in baza unei motivari temeinic justificate, pentru indeplinirea unor masuri de interes public national in scopul prevenirii si combaterii fenomenelor de evaziune, frauda fiscala si vamala, precum si al cresterii gradului de colectare a impozitelor, taxelor si contributiilor sociale in Romania", se precizeaza in document.

La ce date va avea acces ANAF

Protocolul are ca obiect colaborarea partilor in vederea transmiterii datelor de identificare, asa cum sunt definite de Codul de procedura fiscala, raportat la datele de identificare (nume, prenume, adresa de domiciliu, CNP) din baza de date a ICI - Bucuresti ale detinatorilor dreptului de utilizare a domeniilor cu extensia “.ro” catre ANAF.

Cele doua institutii semnatare se obliga ca "in indeplinirea obiectivelor prezentului protocol", sa respecte prevederile referitoare la protejarea secretului fiscal, precum si prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

Prelucrarea datelor se face de catre cele doua parti, cu respectarea dreptului persoanei vizate, de informare, de acces, de interventie asupra datelor, de opozitie, de a nu fi supus unei decizii individuale si de a se adresa justitie, se mentioneaza in protocol.

In plus, prin semnarea documentului, ANAF si ICI subliniaza ca "incepand cu data de 25 mai 2018, cand va intra in vigoare, de fapt si de drept, Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European si al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date, prezentele parti contractante se obliga sa modifice si/sau sa completeze, dupa caz, prezentul protocol in conformitate cu prevederile legale europene si nationale aplicabile."

Protocol este incheiat pe o perioada de 12 luni, calculate de la data publicarii ordinului presedintelui ANAF in Monitorul Oficial si se prelungeste de drept pe o perioada identica, daca nu este denuntat unilateral de una din parti.

Alte articole din Banii & economia

Banii & economia

Piata de factoring, franata de lipsa investitiilor

Piata romaneasca factoring a crescut semnificativ in primele sase luni ale acestui an, insa reprezentantii pietei spun ca avansul ar fi fost cu 50% mai mare, in conditiile unor investitii adecvate in economie. Mai mult, factoringul de import a crescut semnificativ peste cel de export, tendinta similara cu cea din comertul exterior. Citeste mai mult

La ce masuri lucreaza Guvernul din cele promise?

Activitatea Guvernului din ultima saptamana a fost mai intensa decat de obicei. Pe final de luna, Executivul a decis sa isi respecte o parte dintre “promisiunile recente”. Insa, in mare, este vorba de cele care iau, nu de cele care dau. Concret, este vorba in principal de majorarea accizei la carburanti si de plata defalcata a TVA. Citeste mai mult

Opinii recente

de Timotei Dariciuc

"Buna ziua, In cadrul procesului de acordare a creditului ipotecar, in faza finala de aprobare dupa ce au fost parcursi pasii de aprobare juridica ..."

Facebook