Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Fiscul indulceste tonul cu restantierii

Autor: Conso |

Publicat in: Banii & economia

 

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a decis sa nu mai publice pe Internet numele contribuabililor cu datorii restante mai mici de 1.500 de lei. Limita este valabila pentru persoanele fizice si a fost majorata de la 100 de lei in varianta initiala. 

De asemenea, au fost majorate si limitele minime de restante pentru firme. In cazul companiilor, acestea vor fi inscrise pe „lista rusinii” pentru datorii de peste 100.000 de lei, in noua varianta, majorare semnificativa de la propunerea initiala de 1.500 de lei.

Astfel, incepand cu 30 aprilie, cuantumul minim al datoriilor la buget care se vor publica vor fi de 100.000 lei in cazul marilor contribuabili, 50.000 lei in cazul contribuabililor mijlocii (de la 1.000 de lei anterior) si 10.000 lei in cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv persoanele fizice care au obligatii fiscale restante aferente activitatilor economice desfasurate independent sau profesiilor libere (de la 500 de lei in varianta precedenta.

Restantierii mai au timp sa evite „lista rusinii”

„In perioada imediat urmatoare, contribuabilii ale caror restante fiscale inregistrate trebuie publicate vor primi notificari continand cuantumul datoriilor, pentru a avea posibilitatea stingerii acestora sau clarificarii situatiei fiscale”, se arata intr-un comunicat ANAF.

Potrivit documentului, la decizia de majorare a limitelor de la care se publica datoriile pe pagina de Internet a ANAF a contribuit si estimarea privind costurile pe care le-ar fi avut institutia cu notificarile pe care este obligata sa le transmita contribuabililor inainte de a le publica datoriile si datele.

„Obligatia de publicare a listei debitorilor care inregistreaza obligatii fiscale restante este prevazuta de art. 162 din Codul de procedura fiscala aprobat prin Legea nr. 207/2015. Cuantumurile de la care obligatiile fiscale restante fac obiectul publicarii pe pagina de internet a ANAF si Procedura de publicare a listelor debitorilor si cuantumul obligatiilor fiscale restante inregistrate au fost aprobate prin Ordin al presedintelui ANAF”, se mai arata in comunicat.

Daca nu remediezi situatia in 5 zile, datoria se considera recunoscuta

Lista datornicilor va cuprinde: denumirea/numele si prenumele debitorilor, codul de identificare fiscala sau codul numeric personal, domiciliului fiscal si cuantumul total al obligatiilor fiscale restante.

Organul fiscal va comunica debitorului o notificare pana in data de 15 a primei luni din trimestrul urmator celui de raportare, cu privire la obligatiile fiscale restante. Eventualele neconcordante trebuie transmise de contribuabil Fiscului in termen de 5 zile de la data notificarii, pentru ca in caz contrar obligatiile fiscale restante notificate se considera recunoastere a datoriei.

Potrivit ANAF, obligatiile fiscale restante sunt cele existente la sfarsitul trimestrului de raportare si neachitate pana la data publicarii listei.

Nu intra sub incidenta actului normativ cei care au primit inlesniri la plata, iar acestea sunt in derulare, obligatiile stabilite in acte administrative fiscale a caror executare este suspendata si nici datoriile cu termene de plata viitoare stabilite in planul de reorganizare judiciara.

Alte articole din Banii & economia

Banii & economia

Ce efecte va avea renuntarea la plafonarea contributiilor sociale?

Decizia Guvernului de a renunta la plafonarea contributiilor la pensie si sanatate la 5 salarii medii brute pe economie nu va avea efectele scontate, sustin anumiti consultanti fiscali. Multi dintre romanii cu salarii peste acest nivel sunt detasati in strainatate si ar putea opta pentru plata contributiilor in statul in care lucreaza. Citeste mai mult

Salariatii scapa de CASS pe dobanzi si dividende

Persoanele care realizeaza venituri din dobanzi sau dividende nu vor mai suporta contributii de sanatate (CASS) pentru acestea daca au si salariu sau pensie. Noul Guvern a modificat Codul Fiscal care prevedea ca, incepand cu acest an, la veniturile respective se aplica CASS, indiferent daca titularul are alte venituri supuse impozitarii sau nu. Citeste mai mult

Opinii recente

de Marie-Anne Budur

"În luna septembrie anul 2015 am f?cut demersurile pentru un credit ipotecar la Garanti Bank. De?i sunt cu cardul de salariu la dân?ii ..."

Facebook