Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Polita RCA: Cum procedez daca sunt lovit in afara tarii de o masina?

Autor: Alina Branescu |

Publicat in: Asigurari

 

Daca o persoana circula cu masina in afara tarii, iar autoturismul sau este lovit din vina unui alt sofer, incasarea despagubirii se poate dovedi un proces dificil. Conso iti arata care este procedura existenta pentru a incasa despagubirile aferente.

Cea mai mare problema care poate aparea in cazul unui accident produs in strainatate este cea legata de limba, persoanele aflate in aceasta situatie nefericita putand sa aiba dificultate de comunicare.

De aceea, pentru ca lucrurile sa nu se complice, este foarte important de stiut din timp care sunt pasii pe care trebuie sa-i parcurgem in cazul trebuie sa reparam masina pe polita RCA a soferului vinovat de producerea accidentului.

Conform Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), procedura difera in functie de:
   -    tara in care este inmatriculata masina care a provocat accidentul
   -    tara unde a avut loc accidentul.

In fiecare caz, trebuie stabilit daca tara este membra a Spatiului Economic European (SEE) si daca este semnatara a conventiei Carte Verde.

CSA a evidentiat astfel 3 situatii posibile, prin cateva exemple reprezentative:
    •    Italia – stat membru SEE;
    •    Turcia – stat din afara SEE, dar semnatar al conventiei Carte Verde;
    •    SUA – stat din afara SEE si care nu este nici semnatar al conventiei.

     1.    Accidentul are loc intr-un stat membru SEE – altul decat Romania

Daca o persoana se afla spre exemplu intr-un astfel de stat, iar masina acestuia este lovita de un autovehicul inmatriculat in Italia, despagubirea se face in baza asigurarii RCA/Carte Verde. Potrivit legislatiei la nivel european, aceasta asigurare trebuie sa fie valabila in toate statele membre SEE in baza unei prime unice.

In functie de situatia in care se afla, soferul pagubit trebuie sa se adreseze:
   -    direct societatii de asigurare RCA a vinovatului;
   -    daca societatea de asigurare este straina, cel mai usor pentru victima (din cauza obstacolelor de limba, dar mai ales daca statul in care a avut loc accidentul este altul decat cel in care a fost inmatriculat vehiculul, desi ambele sunt membre SEE) este sa se adreseze Fondului de Protectie a Victimelor Strazii din Romania (FPVS), in cel mai scurt timp de la producerea accidentului
   -    daca vinovatul nu detine o asigurare valabila la data accidentului, cazul esre preluat de catre FPVS.

Daca insa accidentul este cauzat de o masina din Turcia, iar aceasta este asigurata prin Carte Verde, soferul pagubit trebuie sa se adreseze Biroului National Carte Verde din statul in care a avut loc evenimentul. Datele de contact ale tuturor acestor birouri se regasesc si pe orice polita RCA.

Biroul este in masura sa identifice corespondentul Carte Verde al societatii de asigurare straine (a vinovatului), aflat pe teritoriul statului in care a avut loc accidentul. Ulterior, victima trebuie sa se adreseze acestui corespondent pentru a aviza, respectiv a plati despagubirile aferente daunei.

Daca insa vinovatul detine o masina inmatriculata in SUA, despagubirea se face in baza asigurarii de frontiera, incheiata la intrarea pe teritoriul unui stat membru al SEE (inclusiv Romania). Prin urmare, victima va trebui sa apeleze in aceasta situatie la:

   -    societatea straina de asigurare de frontiera a vinovatului;
   -    daca nu se poate identifica o astfel de asigurare valabila, atunci cazul poate fi avizat de FPVS.

     2.    Accidentul are loc intr-un stat din afara SEE, dar semnatar al conventiei Carte Verde

Daca evenimentul este provocat de o masina inmatriculata in orice tara ce a aderat la conventia Carte Verde (precum Italia si Turcia), procedura este aceeasi in ambele situatii. Victimele trebuie sa solicite ajutorul Biroului National Carte Verde din statul in care a avut loc evenimentul.

Pe de alta parte, despagubirea in cazui unui accident provocat de un autovehicul inmatriculat intr-o tara care nu a semnat conventia Carte Verde (cum este SUA), dosarul de dauna se solutioneaza de catre:
   -    societatea de asigurare straina a vinovatului care a eliberat asigurarea RCA pentru acel vehicul;
   -    in lipsa unei asigurari RCA/ Carte Verde/ de frontiera valabila, dosarul de dauna revine Fondului de Garantare din tara in care s-a produs evenimentul, in cazul in care un astfel de fond exista si este masura sa acorde despagubiri rezidentilor din alte state.

     3.    Accidentul are loc intr-un stat din afara SEE, care nu este semnatar al conventiei Carte Verde

Trebuie stiut ca in aceasta situatie, soferul vinovat trebuie sa detina o asigurare recunoscuta in conformitate cu legislatia statului in care are loc accidentul, intrucat asigurarile RCA/Carte Verde/de frontiera eliberate de asiguratori din state semnatare ale sistemului Carte Verde, in mod normal, nu au valabilitate teritoriala si in tari terte acestuia.

Prin urmare, indiferent de tara de unde provine masina vinovata de accident, cazul poate fi solutionat de societatea de asigurare a vinovatului, care a eliberat acea asigurare soferului vinovat.
 
Vezi si procedura pentru situatia in care accidentul este produs in Romania de o masina inmatriculata in strainatate.

Alte articole din Asigurari

Asigurari

Expira plafonul pentru tarifele RCA - ce urmeaza?

Perioada de plafonare a tarifelor RCA urmeaza sa expire in curand si inca nu se stie ce se va intampla dupa aceasta perioada. Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a propus o serie de masuri pentru stabilizarea pietei si modul in care vor fi calculate tarifele de referinta pe aceasta piata. Acestea sunt, insa, in stadiu de proiect. Citeste mai mult

Cum stau asiguratorii la gradul de satisfactie al clientilor?

Cinci din zece companii de asigurari au restante in ceea ce priveste gradul de satisfactie al clientilor. ASF a publicat topul asiguratorilor activi in Romania, alcatuit in functie de trei indicatori care masoara nivelul de multumire al asiguratilor, cele mai slabe rezultate fiind obtinute de Asirom, City Insurance si Forte. Citeste mai mult

Opinii recente

de Valentina Dragan

"Sa va povestesc ce am patit cu ING si cum am devenit sclavul lor pe 30 ani În anul 2008 am luat un credit ..."

Facebook