Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Negocieri dure pe tarifele RCA

Autor: Conso |

Publicat in: Asigurari

 

Tensiunea din piata asigurarilor de raspundere civila auto (RCA) creste din nou. Transportatorii reclama faptul ca Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) incalca intelegerea din data de 15 septembrie, cand s-a anuntat un tarif tinta de aproximativ 7.500 lei/an pentru autoutilitare de peste 16 tone, clasa bonus-malus B0.

Potrivit unui comunicat al Confederatiei Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR), in cadrul unei intalniri la ASF, desfasurata miecuri, 12 octombrie, presedintele Autoritati, Misu Negritoiu, a prezentat propunerea de tarif RCA pentru un autovehicul de peste 16 tone, respectiv 9.800 lei/an, mult peste intelegerea anterioara. Ulterior, tariful a fost redus la 7.960 lei, insa transportatorii continua sa fie nemultumiti.

"Presedintele ASF, observand nemultumirea manifestata de catre transportatori, a explicat faptul ca a luat in considerare alocarea unor costuri de administrare in cuantum de 40% initial, dupa care l-a scazut la 35% pentru produsul de asigurare obligatorie numit RCA. Observam in continuare acelasi comportament protectionist al domnului Negritoiu, atunci cand sunt aduse in discutie interesele financiare ale multinationalelor din asigurari. Dansul lanseaza niste propuneri absolut iresponsabile, pornind de la ideea ca toti consumatorii captivi de polite de asigurari sunt datori sa plateasca niste costuri supradimensionate firmelor de asigurari, costuri care ascund in realitate profitul societatilor de asigurari, pentru un produs de asigurare obligatoriu. Presedintele ASF, Misu Negritoiu, a negociat un tarif RCA exact ca un precupet din piata Matache, ce doreste sa mentina un pret ridicat la o ceapa degerata, stiind ca nu mai are concurenta la taraba", sustine presedintele COTAR, Vasile Stefanescu.

Costurile de administrare, considerate supraevaluate

Potrivit acestuia, in cadrul intalnirii cu conducerea ASF, s-a vorbit si despre supraevaluarea costurilor de administrare pentru RCA, care, in opinia transportatorilor, sunt intr-o totala disproportie cu practica europeana, unde acestea sunt de aproximativ 25%.


Astfel, Confederatia respinge categoric propunerea ASF cu privire la cotatia de prima in suma de 7.960 lei a unei polite RCA pentru un autovehicul de peste 16 tone si reaminteste faptul ca prima de risc pentru aceasta categorie reprezinta 2.011 lei (raport Milliman), iar diferenta de 5.949 lei reprezinta costuri administrative si profitul societatilor de asigurari pentru produsul RCA.

COTAR anunta ca va participa si la dezbaterile organizate la ASF pentru celelalte categorii de autovehicule destinate transportului, cum ar fi autovehiculele de transport persoane si cele folosite in regim de taxi, precum si pentru autovehicule inmatriculate pe persoana fizica. Ulterior, organizatia va anunta rezultatele acestor analize si dezbateri, precum si masurile pe care urmeaza sa le puna in aplicare.

Care a fost promisiunea ASF?

In data de 15 septembrie, in urma discutiilor cu reprezentantii transportatorilor, ASF a emis un comunicat de presa potrivit caruia s-a stabilit ca elementele care vor fi luate in considerare in calculul tarifelor de referinta pentru politele RCA, conform OUG emisa de Guvern, sunt urmatoarele: frecventa si dauna medie, tinand cont si de daunele intamplate si neavizate precum si de trendul acestora, conform datelor statistice publicate la nivel de piata (raportul Milliman), actualizate la 30 iunie 2016; incarcarea pentru cheltuieli administrative, achizitie, taxe etc., de maxim 25%; incarcarea pentru aplicarea sistemului bonus/malus.

"De exemplu, se estimeaza un tarif tinta de aproximativ 7.500 lei/an pentru autoutilitare de peste 16 tone, clasa bonus-malus B0. Acest tarif tinta nu include incarcari pentru profit si marja comerciala", mentiona comunicatul ASF.

Alte articole din Asigurari

Asigurari

Noi acuzatii privind plata despagubirilor pe RCA

O alta companie de asigurari din piata RCA este acuzata de societatile de service ca intarzie platile, diminueaza despagubirile la care asiguratii au dreptul si face presiuni pentru reparatii ieftine. Este vorba de noul leader al pietei, Asirom, despre care reprezentantii service-urilor spun ca a preluat practicile Astra si Carpatica. Citeste mai mult

Transportatorii vor un asigurator de stat pentru RCA

Dupa ce au obtinut plafonarea tarifelor pentru asigurarile obligatorii auto RCA, transportatorii vor si o companie cu capital de stat care sa incheie astfel de asigurari. Ei motiveaza aceasta cerere prin faptul ca plafonarea expira peste sase luni, si atunci se vor trezi, din nou, cu tarifele marite. Citeste mai mult

Opinii recente

de georgiana tana

"Asemenea altor persoane am incheiat atat eu cat si sotul meu un contract cu BCR BPL de economisire-creditare . (cel cu prima ..."

Facebook