Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Despagubiri diminuate pentru pagubitii PAD

Autor: Conso |

Publicat in: Asigurari

 

Regulile asigurarii obligatorii pentru locuinta se schimba, din nou, in defavoarea celor care detin o astfel de polita. Incepand din 24 octombrie, in cazul unei daune partiale, asiguratii nu vor mai primi suma integrala aferenta despagubirii, pentru ca firma de asigurare va retine automat o parte din aceasta pentru reintregirea sumei asigurate.

Anterior acestor schimbari, asiguratul decidea de buna voie daca reintregeste suma asigurata, contra unei prime suplimentare, sau daca merge cu suma asigurata diminuata cu despagubirea incasata pana la expirarea politei.

Norma ASF nr 35/2016 privind forma si clauzele cuprinse in contractul de asigurare obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren si inundatiilor, a fost publicata in Monitorul Oficial in data de 25 august si intra in vigoare in 24 octombrie.

Principala modificare a legislatiei ii vizeaza pe cei afectati de riscurile cuprinse de asigurare, respectiv inundatii, alunecari de teren sau cutremur, care sufera daune partiale.

In vechea forma, Norma prevedea ca „dupa fiecare dauna, suma asigurata se micsoreaza pentru restul perioadei de asigurare, cu incepere de la data producerii oricarui eveniment asigurat, cu suma platita drept despagubire, asigurarea continuand cu suma asigurata ramasa. Dupa plata unei despagubiri de catre PAID, asiguratul poate opta pentru reintregirea sumei asigurate, prin plata unei prime de asigurare calculata proportional cu despagubirea primita, insa numai dupa efectuarea tuturor reparatiilor pentru care a fost solicitata despagubirea”.


In noua versiune, „dupa fiecare dauna, suma asigurata se reintregeste automat de la data evenimentului asigurat prin plata unei prime de asigurare suplimentare care se retine din despagubirea datorata. Prima suplimentara se calculeaza proportional cu despagubirea primita si perioada ramasa de asigurare".

O alta modificare a Normei stipuleaza ca polita de asigurare se poate emite si electronic, deci fara sa mai fie nevoie de semnatura fizica a beneficiarului pe hartie, ci doar a reprezentantului companiei de asigurari.

Posesori unei polite PAD, vizati de noi scumpiri

Pe langa aceste schimbari, ASF intentioneaza sa modifice, din nou, conditiile pentru asigurarea PAD, de data aceasta prin introducerea unei fransize clasice pentru riscul de cutremur.

Potrivit Grupului de lucru privind asigurarile obligatorii de locuinte, constituit la nivelul ASF, care a avansat aceasta propunere, masura vizeaza asigurarea sustenabilitatii sistemului de asigurare, prin diminuarea despagubirii, indeosebi in cazul daunelor minore.

Asiguratul va putea renunta la fransiza, insa in acest caz va plati o prima de asigurare mai mare.

Pe de alta parte, Grupul de lucru propune ca obligativitatea incheierii unei polite PAD sa fie restransa numai pentru imobilele cu destinatie de locuinta.

ASF vrea sa fixeze amenda pentru lipsa PAD la nivelul maxim

In plus, Autoritatea mai face o incercare pentru a-i determina pe cei care nu detin o astfel de polita, desi legea ii obliga, sa isi asigure casa si propune stabilirea unei amenzi fixe pentru lipsa asigurarii in cuantum de 500 lei. In prezent, amenda este variabila, intre 100 si 500 de lei, insa, avand in vedere gradul ridicat de neasigurare a locuintelor, se pare ca cei in drept sa aplice amenzile (primariile) nu au uzat de aceasta metoda de coercitie. 

Gradul de cuprindere a asigurarilor obligatorii de locuinte este de aproape 20% in Romania, remarca de curand chiar presedintele ASF, Misu Negritoiu.

Si acest procent, cel mai probabil, se datoreaza in mare masura faptului ca cei care inchie o polita facultativa de asigurare a locuintei, voluntar sau obligati de banca la care au credit ipotecar, sunt obligati sa detina, in prealabil, o polita obligatorie. De fapt, compania de asigurare nu mai are voie sa emita o asigurare facultativa, decat in completarea uneia PAD.

Potrivit legii, primele de asigurare obligatorie PAD care trebuie platite de toti proprietarii de locuinte, sunt de 10 si 20 de euro pe an, in functie de materialul din care este contruita casa. Valoarea totala asigurata este de 10.000, respectiv 20.000 de euro.

Alte articole din Asigurari

Asigurari

Cum stau asiguratorii la gradul de satisfactie al clientilor?

Cinci din zece companii de asigurari au restante in ceea ce priveste gradul de satisfactie al clientilor. ASF a publicat topul asiguratorilor activi in Romania, alcatuit in functie de trei indicatori care masoara nivelul de multumire al asiguratilor, cele mai slabe rezultate fiind obtinute de Asirom, City Insurance si Forte. Citeste mai mult

Reclamatiile pe RCA raman in top

Numarul reclamatiilor primite de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) pentru asigurarile RCA a crescut, in 2016. Per total, insa, petitiile primite pentru piata asigurarilor au intregistrat o scadere fata de anul anterior. Cele mai reclamate societati continua sa fie City Insurance, Asirom si Euroins. Citeste mai mult

Opinii recente

de RBLSucks Daniel

"Foarte trista experienta. Pe langa faptul ca am stat aproximativ o ora in sediul din Pipera (adresa RBL este fictiva oricum), la secretariat ..."

Facebook